# Mircea Rusu, director TNB, zice că teatrul nu se ocupă cu politica. Până când începe să se ocupe

_Published: 2022-03-28_

La mijlocul lunii martie, Mircea Rusu, directorul interimar TNB, refuza un ajutor pentru Ucraina.

Era vorba despre campania  ”TNB pentru Ucraina” și iluminarea clădirii teatrului în culorile Ucrainei.

“_Sindicatul Actorilor din TNB a propus campania “ TNB pentru Ucraina”. Directorul general interimar a refuzat, argumentând că teatrul are alt rol, că noi nu facem politică și m-a invitat să mă duc la Cernăuți și Cahul ca să văd ce pățesc românii din cauza ucrainenilor._

_Iar pe TNB nu avem voie să proiectam steagul ucrainean, ci doar tricolorul românesc, pentru că suntem patrioți români, iar ucrainenii ne-au făcut destule rele!_”, scria, pe 12 martie, Mihai Călin într-o [postare pe Facebook](https://www.facebook.com/mihai.calin.169/posts/10225093213090197).

În plus, pe 18 martie, Mihai Călin spune și [următoarele](https://www.facebook.com/mihai.calin.169/posts/10225122461181381): _”Azi, cu 2 minute înainte de a intra in scena (“No man’s land”), Marius Bodochi, dir artistic interimar, mi-a transmis din partea lui M. Rusu, dir gen interimar, interdicția de a ma manifesta in vreun fel in legatura cu războiul din Ucraina. E adevărat, as fi vrut ca , după aplauze, împreuna cu un coleg, cu steagurile României și Ucrainei, sa dam un mesaj scurt de solidaritate fata de poporul ucrainean,artiștii de acolo, Teatrul din Mariupol și Teatrul Academic “ Ivan Franko” din Kyiv, unde ar fi trebuit sa jucam acum 2 ani( pandemia ne-a oprit).”_

Cu alte cuvinte, în teatrul lui [Mircea Rusu](https://www.g4media.ro/ministrul-romascanu-intrebat-daca-dan-puric-este-propagandist-rus-nu-pot-face-eu-asemenea-evaluari-pe-scena-teatrului-este-acel-actor-ovationat-joaca-in-livada-cu-visini.html), manifestările pro-Ucraina nu-și prea au locul. Politica nu-și are locul, ar putea spune Mircea Rusu.

Ar putea, dacă aseară, la TNB nu s-ar fi întâmplat altceva…

### Mircea Rusu, Dan Puric și-o publicație extremistă

La spectacolul lui Dan Puric, spectatorii au primit publicația Certitudinea. Avându-l drept colaborator pe același Dan Puric, publicația e fățiș [pro-rusă](https://zin.ro/28/02/2022/comentariul/sputnik-propaganda-pro-rusa-inchis-demisie-redactori/), anti-UE, pro-legionară, antisemită.

Aceasta a fost inclusiv împărțită la intrarea în teatru.

Pe de altă parte, Dan Puric e recunoscut pentru același tip de păreri.

_”Dacă credem cu adevărat în creștinism, atunci trebuie să fim uniți împreună. România nu ar trebui să fie împotriva Rusiei pentru că dacă suntem împotriva Rusiei, distrugem un vecin, o relație cu o țară creștină…_”, spunea Puric.

Dar. Să-l lăsăm pe Puric, că nu despre el este vorba.

Deci, TNB nu se poate asocia cu nicio manifestație pro-Ucraina. Nu poate arăta solidaritate nici ucrainenilor goniți de acasă, nici Ucrainei bombardate. Pentru că actorii nu fac politcă.

În schimb, nu e nicio problemă ca propaganda pro-rusă să își facă loc, în același teatru. Cu aceeași actori, sub același director.

Acel moment în care dublul standard e atât de evident, încât nu mai ai ce face decât să te întrebi de unde atâta tupeu?
