Candidatul PLUS la Primăria Capitalei a ieșit astăzi cu câteva declarații legate de ceea ce a numit el o „surpriză”: candidatura lui Nicușor Dan cu sprijin de la PNL. Deși Vlad Voiculescu a subliniat că se retrage din cursă, ceea ce înseamnă că Nicușor Dan ar putea avea și sprijinul PLUS.

Dar Vlad Voiculescu a spus despre Nicușor Dan că este „un candidat ales pe din dos, în spatele ușilor închise, în interesul unor lideri de partide”.

Eu nu dau un cec în alb PNL, aștept să văd care sunt negocierile. Cred că oamenii trebuie să fie consultați și să aibă un cuvânt de spus când își aleg liderii”.

La rândul său, liderul PLUS a taxat „surpriza” legată de susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. „Mi-ar fi plăcut ca Nicușor Dan să fi discutat cu Vlad Voiculescu și despre susținerea pe care o negocia cu Ludovic Orban, așa cum au discutat despre multe alte probleme, transparent, constructiv. Ar fi fost bine ca anunțul despre candidatul comun să fi fost unul făcut împreună de Alianța USR PLUS, PNL, PMP și mișcările civice care s-ar fi alăturat acestui proiect. Am văzut însă suficiente în politica românească ca să înțeleg tentația unei „lovituri“ de imagine și calculele politice din spatele ei. O „lovitură“ de care, din punctul meu de vedere, avea nevoie numai Ludovic Orban”, a spus Dacian Cioloș.

Articolul precedentFlorin Cîțu are lista de miniștri și speră la majoritate
Articolul următorLudovic Orban despre Guvernul Cîțu: „Vot – joi sau cel târziu luni”