# Tragedie în Prahova, la o pensiune: mai multe persoane și-au pierdut viața într-un incendiu; IGSU cheamă instituții la raport

_Published: 2023-12-27_

Tragedie de Crăciun în localitatea Tohni, din Prahova, la pensiunea Ferma Dacilor, unde mai multe persoane și-au pierdut viața într-un incendiu.

Și, cum pensiunea în cauză se pare că nu avea autorizație la incendiu, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat pe seară că a solicitat un raport din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.

În anunț [se arată](https://www.facebook.com/photo?fbid=767089368575560&set=a.158428679441635)că este vorba despre „_prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate, inclusiv deficiențele constatate și sancțiunile aplicate, dacă acestea există, precum și măsurile dispuse de personalul de specialitate în scopul remedierii deficiențelor constate la nivelul spatiilor aparținând operatorului economic cu funcțiuni de cazare situat în localitatea Tohani din județul Prahova, în timpul verificărilor efectuate_”.

În poveste a intrat, așa cum era de așteptat, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, precizarea fiind aceea că și acesta așteaptă raportul în cauză, care „_va face obiectul unei analize ample, alături de specialiști ai Inspecției de Prevenire din cadrul IGSU_”.

„_Datele prezentate vor contribui la crearea unui imagini obiective asupra activităților derulate de ambele părți, îndatoririle și obligațiile aferente fiecărui sector de activitate, în scopul protejării vieții și a bunurilor cetățenilor._

_Totodată, în cazul în care vor fi constatate nereguli sau deficiențe în îndeplinirea atribuțiilor, vor fi dispuse măsurile care se impun_”, mai arată IGSU.

Potrivit [AGERPRES](https://www.agerpres.ro/social/2023/12/26/incendiu-la-ferma-dacilor-igsu-cere-isu-prahova-un-raport-privind-controalele-si-sanctiunile-aplicate-la-pensiune--1224681), care citează surse judiciare, Direcţia Naţională Anticorupţie ar urma să redeschidă un dosar privind funcţionarea fără autorizaţie ISU a pensiunii Ferma Dacilor, în condițiile în care chiar anul acesta Secţia militară a structurii a clasat cauza.

În ceea ce privește [ultimul anunț](https://www.facebook.com/departamenturgente/posts/pfbid02u6Mes7VA2YPnxoovQsFMeFyPejSaJkLVYQqUQ4nzRmWpDhoktksoAy4nJi1dWmqAl)făcut de DSU privind bilanțul tragediei, astăzi „_a fost găsită cea de-a șaptea victimă, decedată (minor)_”, iar acțiunea de căutare continuă.
