Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1 al Capitalei, a declarat că este în favoarea mutării Gării de Nord la periferia Bucureştiului, prin această mişcare fiind posibilă eliberarea unei mari suprafeţe vasta de teren, ocupată in prezent de sine. „Din cauza liniilor de cale ferată care duc spre Gara de Nord, Sectorul 1 este tăiat în două, accesul dintr-o parte în alta făcându-se doar prin două poduri. Vorbim de o suprafaţă de teren foarte mare şi foarte valoroasă. Gândiţi-vă, dacă CFR ar muta gara, cu sprijinul nostru, ar putea să vândă acest teren şi să câştige bani buni pentru investiţii. Automat, Gara de Nord ar ramane în picioare, ar fi modernizată şi ar fi un muzeu. Nu şi-a pus nimeni niciodată problema să dărâme Gara de Nord”, a spus Tudorache Primarul Sectorului 1 a precizat că trebuie să vină şi acest moment al deciziei mutării Gării de Nord. „Trebuie, odată şi odată să ne concentrăm asupra acestui proiect şi să mutăm gara”, a adaugat Tudorache la DCNews. Proiectul a fost adus în atenţia opiniei publice şi în urma cu câţiva ani şi ar consta în mutarea gării înspre Basarab sau cât mai mult înspre marginea Capitalei.