Dopajul în masă, de la echipa feminină de handbal Corona Brașov a inceput să aducă friguri printre cei care conduc destinele grupării. Nu sunt friguri din pricina temperaturilor scăzute de la munte, sunt mai degrabă frisoane, pe care oficialii de sub Tâmpa le resimt, când se gândesc la sancțiunile ce urmează să cadă asupra echipei. În zilele următoare se va hotărâ destinul Coronei – visul European se poate frânge, fără să mai atingă primăvara din Cupa EHF, iar pe plan intern Federația noastră este ocupată acum cu Mondialul din Japonia, după care își va spune și ea cuvântul.
Forul European (EHF) a postat deja informații privind Brașovul, semn că nimic nu este la voia întâmplării, mai ales când este vorba de dopaj, fie și prin aceste proceduri de manipulare intravenoasă a sângelui, care nu sunt agreeate de Agenția Mondială Antidoping. Și comunicatul EHF sună cam așa: ” Federația Europeană de Handbal este la curent cu investigația actuală a Agenției Naționale românești de Dopaj, cu privire la trei jucătoare de la echipa feminină de handbal CSM Corona Brașov, respectiv Daciana Hosu, Cristina Laslo și Bianca Maria Bazaliu.
Deoarece sportivele în cauză au participat la jocurile din cadrul Cupei EHF, calificându-se în faza grupelor a acestei competiții continentale, Federația Europeană se declară interesată de investigațiile ce se desfășoară în aceste zile, de finalitatea lor. ”Am stabilit o legătură directă cu Agenția Antidoping din România, care face aceste cercetări, și așteptăm cât mai grabnic informații suplimentare despre această anchetă. Vom lua o hotărâre definitivă după ce vom avea toate datele acestui eveniment”, se arată în comunicatul de pe site-ul EHF.
Din păcate, pentru echipa brașoveană, dar din fericire pentru Agenția Antidoping din România, actele de dopaj din handbalul românesc au fost surprinse chiar în perioada în care Forul Mondial Antidoping (WADA) a ridicat sancțiunea de suspendare a laboratorului românesc, după ce acesta fusese suspendat pe 29 noiembrie, 2017, din pricina unor grave deficiențe. WADA spune clar că ANAD-ul poate să-și reia toate activitățile sale antidoping, inclusiv analiza probelor de urină și sânge. ”Decizia de a restabili acreditarea WADA, a Laboratorului de la București, s-a bazat pe o recomandare făcută de Grupul de experți de laborator al WADA, care a fost convins că Laboratorul din România și-a abordat cu succes neconformitățile cu Standardul Internațional pentru Laboratoare (ISL). WADA este încântată să confirme că acreditarea Laboratorului de la București a fost restabilită”, a concluzionat directorul general al Agențiai Mondiale Antidoping (AMA), canadianul Olivier Niggli.
Ne așteptăm, așadar, la o cercetare amănunțită și completă a cazului de dopaj de la Brașov, inspectorii ANAD fiind obligați, dar și dornici, să demonstreze forului mondial antidoping că Agenția din România își face treaba cum trebuie și este imparțială. Nu de alta, dar WADA ne monitorizează în continuare, în ciuda faptului că ni s-a ridicat suspendarea, și la orice abatere de la Standardul Internațional pentru Laboratoare (ISL) putem fi pedepsiți din nou, chiar foarte drastic. Așa a pățit Agenția Rusă Antidoping, care a primit un comunicat în acest sens chiar pe 20 noiembrie și care demonstrează forța Grupului de Experți, ce monitorizează aceste laboratoare antidoping.
Și spunem că acest Grup de Experți, care are drept de control al laboratoarelor antidoping din toată lumea, este unul foarte strict – pe 22 noiembrie, 2019, Agenția Rusă Antidoping (RUSADA) a fost declarată neconformă cu Codul Antidoping Mondial. Această decizie a fost luată pe baza rapoartelor emise de WADA și de Grupul de Experți, care spun că datele cerute de la RUSADA nu sunt complete și nici complet autentice. Mai mult, s-a descoperit că în documentația transmisă s-au plantat dovezi fabricate împotriva doctorului Grigory Rodchenko, unul din medicii care a colaborat perfect cu WADA. S-a mai descoperit, de asemenea, că din datele RUSADA s-au eliminat indicii importante care dovedesc că un membru al personalului din Laborator a fost implicat în acoperirea dopajului printre sportivii ruși, în perioada 2014-2015. Recomandarea Grupului de Experți, ca RUSADA să fie declarată neconformă cu standardele, încă patru ani de-acum înainte, se va discuta la întâlnirea membrilor WADA, din 9 decembrie, 2019, de la Paris. Iată ce sancțiuni extinse sunt prevăzute pentru Rusia:
- Reprezentanții guvernului rus nu pot fi numiți să facă parte și nu pot face parte din comitetele sau oricare alte organe ale vreunui semnatar al Codului (sau al membrilor săi) sau al unei asociații ale semnatarilor
- De asemenea, acești înalți oficiali guvernamentali nu pot participa la niciunul dintre următoarele evenimente organizate în perioada de patru ani:
(a) Jocurile Olimpice pentru Tineret (vară și iarnă);
(b) Jocurile Olimpice și Jocurile Paralimpice (vara și iarna);
(c) orice alt eveniment organizat de o organizație de evenimente majore;
(d) orice Campionat Mondial organizat de orice semnatar al Codului
– Rusia nu poate găzdui sau să liciteze să i se acorde dreptul de a găzdui, în timpul sau după perioada de patru ani, ediții ale evenimentelor majore.
– În cazul în care dreptul de a găzdui un eveniment major în perioada de patru ani a fost deja acordat Rusiei, semnatarul trebuie să retragă acest drept și să mute evenimentul în altă țară, cu excepția cazului în care este, practic, imposibil să facă acest lucru.
– Steagul Rusiei nu poate fi arborat la niciun eveniment major, organizat în perioada de patru ani.
– Nici președintele, secretarul general, directorul general și nici un membru al Comitetului executiv / Consiliului de conducere al Comitetului Olimpic rus sau al Comitetului paralimpic rus nu pot participa la vreun eveniment major organizat în perioada de patru ani