# Nava Rostok îneacă bugetul Ministerului Transporturilor

_Published: 2012-11-27_

Scufundată în 1991 pe canalul Sulina, în apropierea comunei

Partizani, epopeea ranfluării navei ucrainiene Rostok continuă și

astăzi. Ultimul episod al celei mai mari catastrofe de pe Dunăre s-a

petrecut recent, când Curtea Internaţională de Arbitraj de la Zurich de

pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a condamnat

Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) la plata suplimentară a

11 milioane de euro către concernul care s-a ocupat de scoaterea la

suprafață a epavei. Acum, cu această decizie în mână, consorțiul format

din firmele Mutraship-Titan-Deltacons va cere în instanţă efectuarea

plății, costurile operațiunii de ranfluare urmând să ajungă la 15

milioane de euro. Se pare că operațiunile de ranfluare sunt cu ghinion

pentru Ministerul Transporturilor pentru că, tot în acest an,

Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) a fost obligată de

instanță să achite suplimentar 2,5 milioane de euro pentru scoaterea la

suprafață a navei Transilvania.

Decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Zurich de pe lângă

Camera Internaţională de Comerţ de la Paris i-a luat prin surprindere pe

 șefii AFDJ, dar și pe oficialii Ministerului Transporturilor.
Deși

în 2006 firmele care s-au ocupat de ranfluarea (scoaterea la suprafaţă)

navei Rostock solicitaseră instanței internaționale plata suplimentară a

 7,6 milioane de euro, la șase ani distanță suma a crescut la 11

milioane de euro. Oficialii români se feresc să vorbească despre acest

eșec și își pasează responsabilitatea acestuia, mai cu seamă că de la

data începerii procesului la Curtea Internațională de Arbitraj și până

acum la șefia AFDJ Galați s-au perindat nu mai puțin de șapte directori.

Așa se face că actualul director, Mircea Răzvan Cristea, nu vrea să

 comenteze în nici un fel pierderea procesului de la Curtea

Internațională de Arbitraj, pentru că el a fost numit la conducerea AFDJ

 în iunie 2012. Partea română a fost reprezentată în acest proces de

casa de avocatură Rațiu&Rațiu și se pare că în pregătirea apărării

avocații ei nu au primit tot sprijinul din partea celor de la AFDJ și

Ministerul Transporturilor.

**Un contract din era Mitrea**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTIvMTEvMjcvMTVfMTlfNDBfNDExX0ZhY3R1cmFfcGVudHJ1X2x1bmFfbm9pZW1icmllXzIwMDlfMzgzMXg1NDE4LmpwZyJdXQ/Factura%20pentru%20luna%20noiembrie%202009%203831x5418.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTIvMTEvMjcvMTVfMTlfNDBfNDExX0ZhY3R1cmFfcGVudHJ1X2x1bmFfbm9pZW1icmllXzIwMDlfMzgzMXg1NDE4LmpwZyJdXQ/Factura%20pentru%20luna%20noiembrie%202009%203831x5418.jpg)

Contractul

 încheiat pentru ranfluarea navei Rostok, care s-a scufundat în

septembrie 1991, are de la început o poveste încâlcită.
Nu trebuie

uitate suspiciunile legate de modul în care a fost încheiat contractul

în 2004. A fost organizată o licitaţie internaţională, la care s-au

prezentat două consorţii. Primul, asocierea germană Partel-Simas, cerea

pentru ranfluarea navei 3,6 milioane de euro, iar metoda tehnică era una

 prin care epava era scoasă la suprafaţă fără să fie nevoie de tăierea

ei în bucăţi. Celălalt competitor a fost Rostock Wreck Removal

Consortium, format din compania americană Titan, firma Multraship BV din

 Olanda şi societatea Deltacons Tulcea, condusă de controversatul

Alexandru Stroe, un apropiat al PSD şi al fostului ministru al

Transporturilor Miron Mitrea.
În cazul contractului pentru

ranfluarea Rostock, încheiat de Ministerul Transporturilor prin AFDJ

Galaţi, cu consorţiul din care face parte şi Deltacons, suspiciunile

vizează faptul că RWRC a introdus în plicul închis o ofertă de 4.999.000

 de euro, cu un euro sub suma de cinci milioane de euro oferită de

statul român pentru acest contract!
Pentru AFDJ Galaţi, războiul cu

RWRC la Curtea Internațională de Arbitraj din Paris era prea important,

aşa că s-a apelat la serviciile unui cabinet de avocatură din București.

 În 2005, fostul director al AFDJ, Mihai Ochialbescu (PDL), a încheiat

un contract de asistenţă juridică cu cabinetul de avocatură “Raţiu &

 Asociaţii” SCA. Obiectul contractului nr 241.554/23.08.2005 era

acordarea de consultanţă juridică “în problematica stabilită lunar de

către client”. Este un contract-abonament de 40 de ore de consultanţă

juridică pe lună, la tariful de 150 euro/oră, plus TVA. Ce depăşeşte 40

de ore e plătit la tariful de 120 euro/oră.
Potrivit art 2.2,

achitarea se face “pe bază de foaie de timp”. AFDJ s-a mai obligat şi la

 achitarea altor sume: „cheltuielile ocazionate de exercitarea

serviciului, astfel cum se convine cu clientul, se achită separat, pe

baza de documente justificative”. Probabil că e vorba de cheltuieli de

transport, cazare, birotică. Potrivit unor surse din AFDJ, contractul cu

 “Raţiu & Asociaţii” nu a fost înregistrat în registrul intern de

contracte al AFDJ.

**Bani fără număr pentru onorarii**

Imediat

 ce a încheiat contractul, Ochialbescu a şi făcut o plată retroactivă,

achitând factura 2427251/30.09.2005, în valoare de 23.184 lei, pentru

serviciile de asistenţă acordate de “Raţiu & Asociaţii” între

28.07.2005 şi 31.08.2005, data la care a fost încheiat contractul.
Potrivit

 “fişei furnizorului” din contabilitatea AFDJ, în 2005 au fost făcute

plăţi în valoare totală 127.061 lei. În 2006 a fost plătită suma de

326.942 lei şi alţi 407.134 lei, în șase tranşe, pentru consultanţa în

procesul cu consorţiul care a ranfluat epava navei Rostok, iar în 2007

alte șase facturi, în valoare totală de 126.212 lei.
În 2009, sub

conducerea lui Dorin Otrocol (PSD), AFDJ a plătit, de această dată către

 SCA“Raţiu & Raţiu”, 347.917 lei. În 2010, sub conducerea lui Florin

 Uzumtoma (PDL), AFDJ a mai plătit 48.416 lei pentru serviciile din

2009. În ianuarie-februarie 2010 s-au mai plătit 57.907 lei. Pe 9 martie

 2010, a mai fost achitată, prin Alfa Bank, factura 20100227/05.02.2010,

 în valoare de 60.962 lei. Nu am reuşit să aflăm nimic despre plăţile

efectuate în 2008, totalul plăţilor din 2010 şi plăţile făcute în 2011.

Dar totalul sumelor plătite în perioada 2005-2007 şi cele din 2009 şi

ianuarie-februarie 2010 se ridică la 1.454.135 lei.
Neregulile din

modul în care conducerea AFDJ administra contractul nu puteau scăpa

controalelor Curţii de Conturi şi Direcţiei de Control din Ministerul

Transporturilor. Aceasta a descoperit plata nelegală a unor sume de bani

 și a solicitat recuperarea lor. În 2007, a fost efectuat un control

 de rutină al Direcţiei de Monitorizare şi Control din minister, iar în

Raportul de Control nr 952/01.11.2007, aprobat de ministrul Ludovic

Orban, la capitolul de măsuri ce trebuie luate, la pct 13 scria negru pe

 alb: “Să nu se mai solicite asistenţă juridică la cabinetul de

avocatură Raţiu & Raţiu şi rezilierea contractelor pe cale

amiabilă”. Cel care trebuia să pună în practică această măsură era

directorul general al AFDJ de la acea vreme, Ionel Malenda (PNL), iar

termenul în care trebuia luată măsura era lipsit de echivoc: „Imediat”!

Malenda nici nu s-a sinchisit de ordinul ministrului Orban, iar

contractul a curs mai departe.
