Sursa: Facebook

Ieri, primarul orașului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a obținut 68% dintre cele 11.300 de voturi exprimate de membrii USR în cadrul alegerilor pentru președinția partidului.

Prima declarația a acesteia a fost centrată pe promisiuni privind „reconstrucția USR”, după care au urmat declarațiile televizate. Una dintre acestea, la B1 TV, unde Lasconi a declarat că este dispusă să discute cu Nicolae Ciucă, liderul PNL, mai ales că după ce a câștigat acesta a fost singurul care a sunat-o.

Iar Lasconi a subliniat că sunt și oameni buni în PNL, deși este convinsă că alianța cu PSD a fost „o greșeală foarte mare”:

Știu că acolo sunt oameni buni, în PNL, pe care îi respect. Nu știu ce s-a întâmplat cu ei și de ce nu au avut un cuvânt mai greu de spus când au făcut a doua oară această mare greșeală, foarte mare, alianța cu PSD.

Doctrinar sunt diferiți și nu poți să speli creierul românilor să le spui că trebuie să faci asta pentru siguranță. (…)

Nu sunt eu în PNL, nu le fac eu ordine în PNL, poate sunt încântați că au aproape 30% că au mers în această alianță, dar cred că au făcut foarte mult rău României, au dat un semnal rău și electoratul de dreapta și-a cam pierdut încrederea”, consideră lidera USR.

Însă punțile dintre USR și PNL nu sunt închise definitiv, a mai precizat Lasconi, mai ales că urmează alegerile prezidențiale:

Da, eu sunt deschisă să vorbesc, dar eu am observat mesajul pe care l-au dat liderii PNL-ului că au candidat și merg cu domnul Ciucă (la prezidențiale n.r.). Nu știu dacă se va întâmpla asta, nu cred că e posibil, dar ce vă pot spune 100% e că voi vorbi cu domnul Ciucă și cine mai dorește domnia sa din conducerea PNL”, a precizat Elena Lasconi pentru sursa citată.

Și dacă tot s-a ajuns la discuții privind apropiatele alegeri prezidențiale, Lasconi s-a arătat încrezătoare: „Vă spun care va fi scenariul pe care-l văd. S-ar putea să fie invers: Domnul Ciucă și PNL să spună c-o susțin pe Lasconi în turul 2. E posibil orice. Eu nu sunt arogantă, nu-mi fac idei extraordinare, dar eu știu ce simt, ce cred și ce pot să fac”.

Articolul precedentDoi secretari de comune, bănuiți că au încălcat legea
Articolul următorCiolacu vrea o înțelegere cu liderii politici pentru a stabili calendarul viitoarelor alegeri