Agenția Națională de Integritate

Legea este făcută doar pentru unii, se poate deduce din cele mai recente constatări făcute publice de Agenția Națională de Integritate.

Pentru că, potrivit unui comunicat al instituției, cei care se presupune că trebuie să vegheze la aplicarea legii pun în față interesele personale. Așa se face că, după verificări efectuate de ANI, s-a ajuns la concluzia că doi secretari de comune s-au aflat în stare de incompatibilitate sau conflict de interese de natură administrativă.

Cei doi sunt secretari generali în comunele Manasia – Ialomița, și Chiscani – Brăila, ambii fiind acum „acuzați” de ANI că, aflați în exercitarea atribuțiilor, și-au favorizat fiicele.

Concret, precizează ANI în comunicat, Costel Vasile – secretarul general al comunei Manasia, „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 ianuarie 2021 – 19 decembrie 2022, întrucât, în calitate de secretar general al comunei Manasia, s-a aflat în raporturi ierarhice directe cu fiica sa – consilier în cadrul unui compartiment aflat în subordinea directă a secretarului general al comunei”.

În același timp, ANI arată că Marcela Enache – secretarul general al comunei Chiscani, „în perioada exercitării funcției publice de conducere în cadrul Primăriei comunei Chiscani, a participat în data de 20 martie 2023, împreună cu fiica sa, în calitate de membri, în cadrul Comisiei speciale pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei Chiscani, comisie constituită în baza unei decizii emise de primar”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, mai transmite ANI.

Articolul precedentRomânia, calificare în optimi la Euro 2024; politicienii sunt atenți la detalii
Articolul următorTOBĂ, SACRIFICAT de COLDEA!