Judecătorii Curţii Constituționale a României au decis că Referendumul a fost unul corect. Potrivit Mediafax, aceștia au constat că procedurile de desfăşurare ale referendumului au fost corecte, astfel încât „au validat referendumul şi au constatat că acesta este unul consultativ”, decizia fiind luată în unanimitate.
Pentru a lua această decizie, judecătorii CCR au respins cele cinci contestaţii depuse, care se refereau la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea a referendumului.