Masca nu va mai fi obligatorie în spațiile închise pentru cei vaccinați (surse)

Din 1 iunie, românii vaccinați ar putea să nu mai fie obligați să poarte mască în spațiile publice închise. Decizia oficială va fi luată în această seară

Foto: Pixabay.com

Masca de protecție ar putea să nu mai fie obligatorie în spațiile închise pentru persoanele vaccinate, conform unei știri pe surse Digi24. Decizia oficială ar putea fi luată în această după amiază, când este programată o ședință a Comitetului Național de Situații de Urgență. Imediat după această ședință va urma o alta, de data aceasta în cadrul Guvernului, pentru a se stabili dacă masca va mai fi purtată în spațiile închise de către persoanele care s-au vaccinat cu ambele doze.

Masca ar putea să devină istorie

Cîțu are interzis în Vama Veche: primarul PSD i-a recomandat „cu tot respectul” să nu calce „la el în sat”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, încă din data de 15 mai, că la începutul lunii iunie va urma un alt set de ridicare de restricții, astfel că, dacă CNSU va aproba, de luni există posibilitatea ca cetățenii vaccinați cu ambele doze să nu mai fie obligați să poarte masca nici în spațiile publice deschise și nici în cele închise.

În cadrul aceleiași ședințe se vor trasa detalii inclusiv cu privire la situația persoanelor nevaccinate.

Cu toate că știrea pe surse are șanse mari să se adeverească, ulterior va rămâne la latitudinea comitetelor județene cum va putea fi aplicată această măsură, în fiecare județ în parte. Reamintim că, în ciuda eliminării restricțiilor de purtare a măștii în spațiul public deschis, la nivel național, în Galați încă este necesară purtarea acesteia în multe dintre spațiile publice deschise.

Articolul precedentCojile de semințe costă mai mult decât miejii
Articolul următorOrban anunță că data viitoare va trebui să plătim pentru vaccinul anti-Covid
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.