Invitat la TVR ca să-și spună părerea despre una sau despre alta, fostul președinte al României și actual europarlamentar PMP, Traian Băsescu a vorbit, printre altele, ce-i drept, și despre pandemia de coronavirus. Adevărul e că atunci când vine vorba despre coronavirus, aproape că ne ia urticaria, întrucât de câteva luni încoace acesta este cel mai important subiect de dezbatere. Nu condamn. Situația e gravă și dacă ne „lăsăm pe-o ureche”, există șanse reale ca ea să devină și mai gravă.
Astfel, în contextul pandemiei, Traian Băsescu a declarat că există, totuși, și o parte bună. Profesorii au învățat metode noi de predare, metode pe care le-ar putea aplica și în viitor, atunci când nu vom mai vorbi despre virus.
”Nu, nu! Lăsați-i acolo! Eu nici nu-i cunosc, pe majoritatea dintre ei. Știu doar vreo 2-3. Nu știu cu ce se ocupă alții, în afara ministrului Sănătății, premierul și doamna de la Muncă. S-a întâmplat și un lucru bun cu epidemia asta. Dascălii au fost obligați să predea pe calcultator, totul este ca imediat ce se termină pandemia să nu ia iar copiii la școală să-i învețe păpădia și salata. Să rămână pe calculatoare. Să facă predare, după ce au terminat copiii orele, pe calculator. Gândiți-vă că dacă Orban se ține de cuvânt și cumpără tablete pentru copiii de la țară, gândiți-vă câți IT-iști ar ieși din acești copii. Copiii românilor sunt extrem de talentați!”, a spus Traian Băsescu, la TVR, în cadrul emisiunii ”România 9”.