# Liviu Dragnea i-a batjocorit pe românii din diaspora, la fel ca Victor Ponta în 2014

_Published: 2019-05-27_

**Șeful PSD, Liviu Dragnea, i-a batjocorit duminică pe românii din diaspora,

așa cum a făcut-o și fostul prezidențiabil Victor Ponta la alegerile din 2014,

când visa să ajungă la Palatul Cotroceni. **

Mii de români din străinătate

nu au apucat să voteze la alegerile de duminică, în ciuda faptului că

autorităţile din statele în care se aflau le-au creat condiţii pentru a fi

consideraţi în interiorul consulatelor sau ambasadelor.

La orele locale 21,00,

sistemele electronice care permiteau votul au fost oprite automat. Pe reţelele

de socializare, oamenii se îndeamnă unii pe alţii, pe bună dreptate, să depună

plângeri penale. La Munchen, unde Poliţia a creat un spaţiu din garduri în

jurul consulatului, oamenii fiind consideraţi în interior şi li s-a promis că

pot vota, sistemul electromic s-a închis la ora locală 21,00.

”Poliţia a primit asigurări că

toţi cei din perimetrul consulatului vor vota, dar Consulatul s-a închis… au

minţit şi Poliţia din Munich…Aici am ajuns dupa 10 ore în picioare la coadă.

Nu am votat, dar am stat cu oameni frumoşi la coadă”, a scris o româncă pe

Facebook.

Aceeaşi situaţie s-a produs şi

în Danemarca. Deşi oamenii au fost primiţi în grădina ambasadei, fiind

consideraţi pe teritoriul acesteia, la ora locală 21,00 sistemul care permitea

votarea s-a oprit. ”Respect imens Ambasadei din Danemarca! Toţi care am fost

lăsaţi pe din afară din cauza închiderii urnelor la ora 21,00 am fost lăsaţi în

grădina ambasadei. Toti oamenii aflaţi pe teritoriul ambasadei au dreptul sa

voteze, chiar dacă ora de închidere a urnelor a trecut. Respect ambasadorului!

LATER EDIT: Din cauza faptului că sistemul electronic a fost închis automat la

orele 21.00, nimeni nu a mai putut vota. Asta nu schimbă cu nimic respectul pentru

gestul ambasadorului”, a scris o româncă pe contul de socializare.

Alte mii de români din multe

ţări nu au reuşit să voteze, cum a fost cazul Londrei. În unele locuri, oamenii

care au stat la cozi uriaşe pentru a vota au fost îndepărtaţi de către

poliţişti de sediile secţiilor de votare. Pe reţelele de socializare, cei care

nu au putut vota se îndemană unii pe alţii să depună plângeri penale,

organizaţiile Expert Forum şi Funky Citizens anunţând că vor oferi consiliere.

Preşedintele Partidului

Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a anunţat că va formula plângere penală

împotriva ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, şi a celor care au

organizat votul în diaspora, spunând că autorităţile au premeditat să împiedice

exercitarea dreptului de vot al românilor din străinătate.
