# Darius Vâlcov a fost sancționat pentru discriminare și încălcarea dreptului la demnitate

_Published: 2019-03-27_

**Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

l-a amendat cu 1.000 de lei pe Darius Vâlcov, pentru discriminare şi încălcarea

dreptului la demnitate în cazul unui protestatar căruia i-a publicat fişa

medicală.**

„Fapta domnului Darius

Bogdan Vâlcov de a denumi o persoană prin termenul de <sandilău> şi

publicarea fişei medicale a persoanei respective, protestatar de notorietate,

constituie faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul

de afecţiune medicală necontagioasă şi prin asociere pe baza criteriului de

dizabilitate mentală, potrivit art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 15 din OG137

O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se

arată în decizia Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea

Discriminării, întrunit miercuri în şedinţa de soluţionare a petiţiilor.

Consiliul a dispus

aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale în valoare de 1.000 lei. „În

individualizarea sancţiunii, Colegiul Director a avut în vedere gradul de

pericol social al faptei, ce rezultă printre altele, din calitatea de demnitar

a părţii reclamate, dar şi de faptul că, ulterior partea reclamată a şters de

pe contul de Facebook afirmaţiile discriminatorii”, se mai arată în

comunicatul de presă al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării,

postat pe site.

Darius Vâlcov a publicat în septembrie 2018 fişa

medicală a lui Sandu Matei, protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut,

Vâlcov scriind: „Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este

sandilau cu acte mi-a fost stearsă”. Sandu Matei a anunţat atunci că-l va

da în judecată pe consilierul premierului Viorica Dăncilă.
