Rezultate aproape neașteptate în primul tur al alegerilor prezidențiale. În ceea ce privește ambii „finaliști”, date fiind toate sondajele, exit-pollurile sau rezultatele parțiale.

Și, pentru că Marcel Ciolacu nu a intrat în turul 2, fiind devansat de Elena Lasconi, iar Nicolae Ciucă a suferit o înfrângere rușinoasă, cei doi și-au prezentat ieri demisiile.

Rezultatele votului de duminică îi indică drept câștigători pe independentul Călin Georgescu și pe lidera USR Elena Lasconi, care au început deja pregătirile pentru turul 2.

Momentan, lăsând la o parte votul final din 8 decembrie, PNL și PSD au avut ca priorități stabilirea președinților care să le ia locul prezidențiabililor care au fost mult sub așteptările unora.

La liberali, lucrurile par a fi clare. Ieri, Ilie Bolojan a fost desemnat noul președinte al PNL, după ce Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia de la șefia PNL-ului. Iar Bolojan a anunțat că PNL-ul o va susține pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

În urma turului 1 în care indiferent de influențe, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice, (…) PNL a învățat această lecție. Conducerea PNL, dl președinte Ciucă, cei 4 prim vicepreședinți și secretarul general au demisionat.

La solicitarea colegilor am acceptat să preiau această situație dificilă ca președinte al PNL împreună cu colegii propuși în cele patru funcții: Emil Boc, Adrian Veștea, Ciprian Ciuc, Dan Motreanu și Valeriu Iftime. Vom susține politicile de centru-dreapta și direcția pro-euroepană.

Am decis ca în turul 2 de la prezidențiale, PNL să susțină fără nici un fel de negociere candidatura Elenei Lasconi”, a precizat Bolojan, citat de B1 TV.

Și Marcel Ciolacu a transmis, luni, la sediul partidului, că duminică seară i-a predat secretarului general al partidului demisia şi că este un gest unilateral.

O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri. (…) PSD nu va face nicio contestaţie, chiar dacă diferenţa este foarte mică, regulile dmeocraţiei şi importanţa acestui tur 2 este mult mai mare decât interesele noastre personale”, a spus Ciolacu.

La acel moment, acesta a precizat doar că viitoarea conducere va fi preluată de „un coleg”. Ulterior anumite surse au arătat că liderii PSD, reuniți luni seara în ședința Consiliului Politic Național, au decis ca Victor Negrescu să preia interimar conducerea partidului.

Cu toate acestea, aseară, Negrescu, care este vicepreședinte al PSD și al Parlamentului European, a scris pe Facebook doar că „am fost votat, cu unanimitate de voturi de către Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat, comunicator politic cu scopul de a transmite în perioada următoare o parte din mesajele partidului.

Menționez că voi exercita acest rol împreună cu purtătorul de cuvânt şi vicepreședinții partidului. Îmi asum și această responsabilitate să comunic profesionist atunci când este necesar”.

Articolul precedentSe „ascut cuțitele” în PNL; Burduja îi cere demisia lui Ciucă
Articolul următorFostul primar al municipiului Câmpina, achitat definitiv în dosarul de corupție