Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost sesizat de Agenția Națională de Integritate în legătură cu posibile fapte penale comise de directoarea unui colegiu din Capitală, după ce s-a aflat că aceasta și-a favorizat soțul, angajându-l ca profesor în unitatea de învățământ.
Informația este oficială, ANI precizând că ar trebui făcute cercetări de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. Și nu orice persoană.
Concret, Vasilica Felicia Stroe, cea care este director al Colegiului Tehnologic „Viaceslav Harnaj” București, a profitat de funcția de conducere și, arată ANI, „în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soțul acesteia, respectiv a semnat/ aprobat/ avizat mai multe documente ce au dus la numirea soțului acesteia în funcția de profesor în cadrul Colegiului Tehnologic”.
Cea care conduce colegiul, doamna Stroe, este și inspector școlar pe Dezvoltarea resurselor umane, a fost consilier la cabinetul unui Secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării și, dacă ani buni soțul acesteia a lucrat la o societate din Ilfov, situația acestuia s-a îmbunătățit grație semnăturii alesei inimii sale, arată ANI.
Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” se mândrește cu faptul că „a pregătit elevii în învățământul agricol, profesional și tehnic, fiind unica unitate școlară cu acest profil din București”. Iar Colegiul arată că îi școlește pe liceeni cu ajutorul a 41 de cadre didactice de predare dintre care 19 de specialitate (potrivit altor informații, ni se spune pe site că sunt 50 de cadre didactice), atât în învățământ liceal cât și în învățământ profesional dual de 3 ani pentru meseria mecanic agricol.
Iar în vizorul inspectorilor de integritate este și o altă persoană din Capitală. Altă profesie, alt angajator, dar și o altă abatere. Este vorba despre Dorel Dorinel Dinu, comisar la Comisariatul Mun. București din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
Despre acesta, ANI arată că nu își poate justifica toate veniturile, contatându-se existența „unei diferențe nejustificate în cuantum de 162.852 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DINU DOREL DORINEL împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către DINU DOREL DORINEL împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”.