Proteste astăzi, inițiate de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (Fstf Romania).
Sindicaliștii au anunțat că vor protesta în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, între orele 9.45 și 12.00, nemulțumirile acestora fiind legate de forma actuală a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Mai precis, au anunțat că participă la micșările de protest Federația Mecanicilor de Locomotivă din România (adică majoritatea mecanicilor de locomotive, mecanicilor ajutori și mecanicilor instructor de la SNTFM “CFR Marfă” SA, salariați de la CNCF “CFR” SA și de la SNTFC “CFR Călători” SA etc), precum și salariați de la Uniunea Sindicatelor Spitalelor CFR; pensionari și salariați de la METROREX; Federația Națională a Muncii cu structurile ei, Uniunea Națională a Muncii Valea Jiului, Uniunea Națională a Muncii Oltenia, Sindicatul Rezistența Muncitorească, Sindicatul Solidaritatea 2013, Sindicatul MEDSERV, Liga Muncitorilor din România, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate – structuri care reprezintă mineri, energeticieni activi și pensionari din județele Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Vâlcea, dar și cadre militare în rezervă din SCMD; salariați viitori pensionari și pensionari de la Asociația Pensionarilor Siderurgistul 2006 Galați, de la Galați și Brăila, silvicultori de la Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Și, potrivit Confederației Sindicale Naționale Meridian, protestatarii nu sunt singuri, acestora urmând „a se alătura organizații din structura confederației, precum și organizații ale societății civile care reprezintă pensionari actuali și viitori pensionari”.
Concret, precizează Meridian, „actuala lege a venit cu unele beneficii evidente pentru anumite categorii de pensionari, în special pentru cei care au desfășurat activitatea în condiții normale de muncă, perioade cât mai lungi până la pensionare și cu contribuții care au fost reținute și virate către bugetul asigurărilor sociale.
Pe de altă parte, aceeași lege a defavorizat persoanele care au lucrat în grupe de muncă, persoanele cu dizabilități și cu diverse grade de invaliditate, dar și pensionarii cu pensii mici cărora, după recalculare, le-a rezultat o pensie mai mică, care va fi indexată la valoarea recalculată, ceea ce va avea ca efect diminuarea sau chiar stagnarea indexării pensiei în plată pentru o perioadă de câțiva ani, în funcție de valoarea diferenței dintre pensia în plată și pensia rezultată la recalculare.
Atât Legea nr. 360/2023, cât şi Normele de aplicare a legii conţin prevederi care fac ca aceste acte normative să producă efecte retroactive la aplicare, iar prin acest fapt se creează prejudicii pentru persoanele care au fost şi sunt încadrate în condiții deosebite sau speciale de muncă în condițiile legislației anterioare, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a celor care urmează să iasă la pensie sub imperiul noii legi a pensiilor.
Prevederea din Legea nr. 360/2023 care crează mari discrepanțe în calculul cuantumului pensiilor față de legislația anterioară, se regăsește la art. 84 alin. 1) care stabilește că „Valoarea punctului de referință prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv nivelul 25”. Stabilirea în mod nejustificat a unui nivel mediu de 25 de ani de cotizare, diferit față de stagiul real de cotizare pe grupe de muncă și necuprins în niciuna din legislațiile anterioare privind pensiile, provoacă prejudicii, discriminare și tratament diferit privind egalitatea de șanse în rândul pensionarilor.
Pensia recalculată în baza Legii nr. 360/2023 şi a Normelor de aplicare s-a făcut fără a se acorda punctele de stabilitate suplimentare ce erau datorate conform contributivității prin contribuția suplimentară plătită pentru grupele de muncă și /sau condițiile de muncă speciale/ deosebite. Cuantumul noii pensii recalculate trebuie să conţină şi puncte de stabilitate suplimentare aferente contribuţiei suplimentare plătită cât actualii pensionari au fost salariați în condiții de muncă deosebite sau speciale.
Practic noua lege a pensiilor desfiinţează grupele de muncă privind condițiile de muncă deosebite şi speciale deoarece pensionarii care au lucrat în grupe de muncă și/sau în condiţii speciale de muncă nu beneficiază de puncte de stabilitate deşi au contribuit suplimentar şi astfel, discriminatoriu sunt oferite puncte de stabilitate doar celor care au lucrat în condiţii normale de muncă şi care nu au plătit contribuţie suplimentară.
Calcularea Valorii Punctului de Referință cu acest stagiu mediu de 25 de ani, prejudiciază în mod nedrept pensionarii din condiții deosebite sau speciale de muncă și avantajează pensionarii din condiții normale de muncă. Totodată, pensionarii care au lucrat în condiții de muncă deosebite sau speciale, nu beneficiază de punctele de stabilitate care sunt oferite prin lege celor pensionați din condiții normale de muncă, pentru anii lucrați peste stagiul mediu de 25 de ani”.
Iar în context, Confederația Meridian arată că Guvernului României și Parlamentului României au fost avertizate încă din toamna anului 2023 asupra impactului negativ al proiectului de lege aflat la acea vreme în dezbatere. Însă dezbaterile organizate au fost un „simulacru”:
„Reprezentanții confederației au participat la consultările organizate atât în cadrul instituțional de dialog social de la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și în Consiliul Economic și Social al României, cât și în dezbaterile din Parlamentul României, în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.
Dezbaterea decisivă de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților, la care au fost invitate și organizațiile relevante ale pensionarilor și partenerilor sociali, a fost mult sub standardele din Uniunea Europeană, președinția acestei comisii manifestând o lipsă totală de proactivitate în dezbateri, subminând caracterul deliberativ al activităților parlamentare. Din cauza acestei abordări neconstructive, s-a ajuns în situația ca multe dintre amendamentele pertinente propuse de diverși membri ai Parlamentului, să nu fie luate în considerare deși, aveau la bază, solicitări ferme din partea alegătorilor din circumscripțiile lor electorale.
La data de 3 septembrie 2024, imediat după intrarea în vigoare a prevederilor legii pensiilor, am transmis Avocatului Poporului petiția “Solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cu excepție de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, precum și din Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023”, dar până la acest moment nu știm ce efect concret va produce.
Pe această cale, facem un APEL către decidenții politici ca în al 12-lea ceas să se țină cont de propunerile făcute, pentru a se restabili justiția socială și a contribui la menținerea stabilității legislative pe termen lung în domeniul pensiilor și pentru a menține pacea socială în societate și în special între diversele categorii de pensionari!
Protestul este organizat datorită nemulțumirilor acumulate de unele categorii profesionale odată cu adoptarea și implementarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, proces care a venit cu un impact negativ și asupra altor legi cum ar fi “Statutul Personalului Feroviar” și “Statutul Personalului Silvic” și a Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat”.