Florea Daniel
Florea Daniel

Florea Daniel, cel ÎNCĂ primar Sectorului 5, recidivează cu mita electorală

Pentru că Florea Daniel nu are cu ce se lăuda, Sectorul 5 fiind, în continuare, o oază de mizerie și de nepăsare, acesta apelează la miș-mașuri ilegale, în speranța că alegătorii vor mușca momeala. Din păcate pentru acesta și din fericire pentru cetățeni, alegătorii lui 2020 sunt oameni inteligenți care sub nicio formă nu-și doresc reînvierea practicilor vechi, cele care miros a putregai politic.

Un exemplu concludent al putregaiului politic ce zace în deocamdată primarul Sectorului 5 este descris foarte bine în înregistrările audio puse la dispoziție în EXCLUSIVITATE Ziarului de Investigații.

Mită electorală pentru studenți

În prima înregistrare audio putem auzi un apel telefonic efectuat de (probabil) un funcționar al Primăriei Sectorului 5, un apel care pare a fi dat la întâmplare. Din înregistrare aflăm că Primăria Sectorului 5 este dispusă să acorde un voucher de 100 lei fiului unui doamne care este student. Pe ce considerente? Nimeni nu poate explica. Nici măcar apelantul. Tot ce aflăm este că, pentru a ridica voucherul, sub formă de bonuri de masă, „beneficiarul” ar trebui să se prezinte astăzi, în Piața George Coșbuc a Sectorului 5.

Mită electorală și pentru pensionari

Însă pentru că nici măcar la mită electorală nu se prea pricep oamenii lui Florea, aceași femeie care poate fi auzită și în prima și în a doua înregistrare, primește un al doilea telefon de la același „funcționar” public, în care i se recită aceeași poezie, însă de data aceasta stipulându-se că respectivul voucher de 100 lei este acordat… pensionarilor. Din nou, fără subiect, fără predicat.

Astfel, primarul Florea Daniel nu numai că încalcă legea practicând mita electorală, însă acordă aceste vouchere, cel mai probabil, din banii contribuabilor, ai plătitorilor de taxe, în scopul propriei publicități electorale. Pe scurt: omul plătește taxe și impozite „de București”, se alege cu un sat părăginit, ca după aceea Florea să vină semeț și să-i pună pe oameni să plătească viitoarea înmormântare a Sectorului 5.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentPrimarul Sectorului 3 anunță că are coronavirus
Articolul următorRafinăria Astra, căpușată de firme-fantomă: șase ani de insolvență, datorii de 10 milioane euro
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.