# Kelemen Hunor spune că nu a fost niciodată grabă cu PNRR: „Până acum nu a fost depus oficial acest plan, nu era o chestie foarte urgentă”

_Published: 2021-05-26_

Liderul UDMR Kelemen Hunor a vorbit aseară la rândul său despre succesul pe care îl va repurta Planul Național de Redresare și Reziliență la Bruxelles și despre toate proiectele pentru care țara noastră va primi bani aproape garantat.

Aseară, acesta a punctat însă că nu Bruxelles-ul a forțat mâna Guvernului privind transparența asupra PNRR, ci prezentarea acestuia în Parlament a fost o decizie luată pe plan local.

Și, chiar dacă abia pentru azi este stabilită [„Ziua Z” în Parlament](https://zin.ro/25/05/2021/administratie/pnrr-tratat-euratom-plen-parlament-26mai-2021/), Kelemen Hunor este convins că toată lumea s-a lămurit că PNRR este „_un proiect bun, …extrem de echilibrat, care va acoperi toate segmentele importante, de la Transporturi până la Sănătate, de la Educaţie până la Mediu, de la UAT-uri şi până la Cercetare şi Digitalizare_”.

„_Este un plan care trebuie susţinut de toată lumea, care necesită şi nişte reforme, fiindcă vorbim de două componente, sunt granturile şi sunt împrumuturile. Pentru fiecare stat membru există o aşteptare, sunt nişte criterii pentru fiecare stat, ce reforme trebuie să facă, fiindcă totuşi sunt banii contribuabililor şi trebuie să-ţi faci nişte reforme prin care poţi să susţii economia pe termen mediu, pe termen lung, dacă investeşti în anumite sectoare. Şi există şi câteva aşteptări legate de componenta verde şi legate de digitalizare. _

_Şi de aceea au fost multe, multe discuţii, începând din ianuarie, până mâine, poimâine şi până luni, când va trimite România oficial, că până acum nu a fost depus oficial acest plan, nu era o chestie foarte urgentă, pentru că am stabilit de la bun început că depunem în mai_”, a spus Kelemen Hunor la TVR 1, citat de [Agerpres](https://www.agerpres.ro/politica/2021/05/25/kelemen-hunor-pnrr-ar-urma-sa-fie-transmis-luni-oficial-la-bruxelles-este-un-plan-extrem-de-echilibrat--719866).

Firește, și UDMR are partea sa în succesul legat de PNRR, dat fiind că vorbim despre proiecte aflate „_în ograda Ministerului Dezvoltării_”, condus de Cseke Atilla. Hunor a admis însă că irigațiile sunt un vis frumos. „_Noi am insistat şi am luptat mult pentru infrastructură şi au acceptat şi vor fi mulţi bani pentru infrastructura rutieră şi feroviară. _

_Dar, şi aici trebuie să vedem un lucru, trebuie să mergi cu proiecte mature, cu proiecte gata făcute, pentru că altfel nu ai cum să semnezi contractele până anul viitor şi să şi finalizezi aceste proiecte până-n 2026._

…_Noi pentru irigaţii trebuie să asigurăm fonduri de la bugetul naţional sau, eventual, din alt program, ăsta a fost singurul lucru, hai să spunem aşa, unde nu s-au putut depăşi barierele_”, a explicat liderul UDMR.

Și, cum PNRR este bun și de nerefuzat de către autoritățile de la Bruxelles, liderul UDMR a opinat că este posibil ca România să se „înfrupte” de primii bani dacă nu anul acesta, cu siguranță la anul. „_Nu vreau să spun că în acest an vor veni bani din PNRR, nici nu exclud că spre sfârşitul anului pentru anumite proiecte care sunt gata, sunt mature să avem deja bani, deconturi aprobate, dar, mai degrabă m-aş duce spre începutul anului 2022_”, a opinat Kelemen Hunor.
