# Ziua și moțiunea: Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie

_Published: 2020-05-26_

Azi, de la 15.00, în Senat va fi dezbătută moţiunea simplă depusă împotriva ministrului de Interne: „_Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie_”. Ieri, o altă moțiune simplă a fost dezbătută în Camera Deputaților, vizată fiind Monica Anisie, ministrului Educației. De această dată, peste 50 de parlamentari social democrați și câțiva neafiliați cer demisia lui Marcel Vela.

Ministrului Vela i se reproșează contradicții în impunerea restricțiilor prin ordonanțe militare, contradicții între Marcel Vela și șefii săi politici, faptul că structurile pe care le-a coordonat nu au pregătit țara pentru pandemie – greul fiind pus pe seama cetățenilor, dar și „_trimiterea românilor la export_”. O altă acuză adusă de semnatarii moțiunii este, culmea, faptul că ministrul PNL a cenzurat presa, folosindu-se de pandemie ca pretext. Totodată, în moțiune se arată că ar fi fost falsificate date despre pandemie.

„_Disprețul și desconsiderarea față de drepturile și libertățile constituționale ale cetățenilor se pot observa în aproape toate deciziile și declarațiile ministrului Vela. … după încetarea stării de urgență, apar trei zile cu un vid de reglementare în domeniul pandemiei. trei zile ale prostiei PNL, care pot compromite uriașul efort colectiv al cetățenilor români. _

_Este cea mai mare gafă a unui guvern de după revoluție, care din păcate se produce într-una dintre cele mai grele perioade pe care o traversează țara noastră în ultimii 30 de ani. Este prea mult! Ministrul Vela trebuie să plece!_”, se arată în moțiune
