# Cosette Chichirău, despre miniștrii viitorului Guvern: „Marionete sau anonimi care pot fi schimbați ușor”

_Published: 2021-11-25_

Deputatul USR Cosette Chichirău analizează parte dintre miniștrii cabinetului Ciucă, după ce [ieri](https://zin.ro/24/11/2021/politica/guvern-ciuca-aviz-favorabil-ministri/)toți au trecut cu bine de audierile comisiilor de specialitate din Parlament, primind aviz pozitiv.

Astăzi urmează ca senatorii și deputații să dea votul pe învestitură, adică ultima formalitate pentru ca Guvernul Ciucă să își intre în drepturi, însă deputatul ieșean consideră că noii miniștri nu sunt tocmai cei mai potriviți pentru a lua deciziile atât de importante în acest moment.

În opinia sa, Guvernul Ciucă ar fi fost făcut „pe genunchi” și, dincolo de modul în care s-au derulat audierile, Cosette Chichirău analizează câțiva miniștri, pe baza CV-urilor. Intră sub „lupă” cei care vor prelua portofoliile de la Finanțe, Agricultură, Fonduri Europene sau la IMM-uri și Turism.

Iar concluzia de la finalul analizei postate de deputatul USR pe [Facebook](https://www.facebook.com/CosetteChichirauUSR/posts/455363512619236) este una singură: „_România merită mai mult!_”.

„_Guvern de strânsură, format preponderent din mediocri și anonimi. De exemplu, viitorul ministru de finanțe, Adrian Câciu, are un CV mai subțire decât al oricărui alt ministru de finanțe de până acum, luându-i în calcul inclusiv pe cei din PSD. La apogeul carierei lui, Câciu a fost șeful de cabinet al unui secretar de stat de la Ministerul Agriculturii. În rest, funcții mărunte, obținute politic, posturi căldicele, fără mari responsabilități și fără bătăi de cap._

_Alt exemplu: Adrian Chesnoiu, viitorul ministru al agriculturii. A început tot ca director de cabinet și a rătăcit prin funcții mărunte până când Liviu Dragnea l-a pus la conducerea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), deși nu avea studiile necesare. Din 2020, Chesnoiu a ocupat funcția de administrator public al orașului Caracal._

_Despre Dan Vîlceanu, știți deja. Liberalul școlit de pesediști, prieten cu Florin Cîțu, autorul unor declarații stupide, pe măsura capacității sale de înțelegere a mecanismelor economice, va fi ministru al Fondurilor Europene._

_Alt liberal subțire la CV este Constantin Daniel Cadariu, viitorul ministru al IMM-urilor și Turismului. Cadariu n-a lucrat nimic până la vârsta de 29 de ani și, când a făcut-o, a fost ca angajat la firma soției. În rest, zero experiență în domeniul IMM._

_Nici PNL și nici PSD nu s-au străduit să-i aducă în Guvern pe cei mai competenți oameni. Au pus în funcție cu precădere marionete sau anonimi care pot fi schimbați ușor, fără ca cineva să le observe absența. Este un guvern de fațadă, în spatele căruia Cîțu și Ciolacu își vor împărți bani și funcții fără nicio jenă_”, crede Cosette Chichirău.
