Sindicatul Europol a început să publice de aseară o serie de fotografii și de filmulețe surprinse în interiorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, locul în care studiază viitorii oameni ai legii.
Dincolo de imaginea prezentată de autorități, la Academie pare că vorba „pe afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” se potrivește perfect.
Din cele prezentate de Sindicatul Europol, condițiile sunt cel puțin spus insalubre, iar din interior nu lipsesc șobolanii. Astfel, toaleta din cadrul Academiei de Poliție arată deplorabil, cu tocurile de la ușă rupte vizibil și roase „probabil de șobolanii care se plimbă liberi”, iar dușurile instalate în vremuri de tristă amintire sunt dincolo de orice imaginație.
„Nu e o clădire părăsită și nici o toaletă publică, ci este toaleta din cadrul Academiei de Poliție.
Tocurile de la ușă sunt vizibil rupte și roase probabil de șobolanii care se plimbă liberi pe holurile instituției.
P.S. Partea bună e că nici aeresire nu ne mai trebuie în acest caz, gaura din ușă fiind destul de consistentă. Să mai spună careva că nu merg bine lucrurile în Academia de Poliție”, se arată în descrierea filmulețului.
Se poate crede că referirea la șobolani este una exagerată, dacă nu ar exista și un filmuleț în care un astfel de animăluț cu blană este surprins plimbându-se pe unul dintre holurile Academiei de Poliție.
„De veghe cu șobolanii la Academia de Poliție
Condițiile insalubre în care studenții stau timp de 3 ani de zile au dus la apariția șobolanilor pe holurile institiuției”, atrage atenția sindicatul.
Sursa: Facebook Europol
„Acesta este rezultatul managementului performant din ultimii ani ce a fost promovat la nivelul unei instituții care ar trebui să reprezinte „startul unei noi etape din cariera fiecărui viitor polițist” – ca să-l cităm în acest sens pe ministrul Lucian Bode.
Constatăm cu un gust amar că studenții Academiei de Poliție sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanții MAI le aduc la cunoștință cât de importanți sunt pentru instituție și societate și îi folosesc pentru postări pe Facebook, doar pentru a acumula capital de imagine.
Astăzi, viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba.
Oare secretarul de stat Raed Arafat ce părere are despre normele de securitate la incendiu? Cât de siguri sunt studenții în acele dormitoare supraaglomerate dacă s-ar produce un scurt circuit la o priză?
De pe bancheta din spate, de unde conduce Bode MAI-ul, a uitat să le spună viitorilor noștri colegi că în contextul obiectivului de aderare la spațiul Schengen vor fi cazați pe perioada studiilor în condiții mult mai proaste decât în orice penitenciar din țară.
Între timp, cei ce nu sunt „capabili” să-i mintă pe studenți referitor la soluționarea problemelor de cazare, sunt îndemnați să-și caute alt loc de muncă”, mai arată Europol.