Un comisar angajat al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova, a căpătat o nouă calitate – aceea de inculpat pentru luare de mită.
Totul, din cauză modului în care a înțeles să își exercite atribuțiile privind verificările la o anumită societate comercială.
Ancheta este derulată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, care au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 24 septembrie 2024, față de respectivul, pe numele său Aristide Valentin Turcea.
Alături de comisarul de mediu, în dosar este anchetat și cel bănuit că i-ar fi dat mită, un administrator de societate comercială, faptele imputate acestora datând din ianuarie 2024.
Concret, precizează DNA, „în data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 18.00, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova, s-ar fi întâlnit cu inculpatul P.I., pe raza municipiului Ploiești și ar fi primit în mod direct de la acesta suma de 5.000 lei, cu scopul de a nu sancționa contravențional societatea comercială a acestuia, cu privire la depozitarea necorespunzătoare a materialelor reciclabile colectate.
În perioada 29 – 30 ianuarie 2024, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru din comuna Blejoi județul Prahova al societății comerciale respective, ar fi constatat săvârșirea contravenției menționate, ocazie cu care ar fi pretins inculpatului P.V. suma de 5.000 lei cu scopul de a nu-i aplica acesteia o sancțiune contravențională cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei”.
Ancheta, după cum precizează procurorii anticorupție, este în curs. Și, până la finalizarea tuturor cercetărilor, comisarul nu are voie să părăsească teritoriul României, având și obligațiile „să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite funcția de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova în exercitarea căreia a săvârșit fapta și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme”.