Dispeceratul Național Salvamont a anunțat că, după trei zile de pregătire, astăzi se încheie acțiunea de pregătire profesională a salvatorilor montani din cadrul serviciilor Salvamont din 11 localități.
Este vorba despre Alba, Argeș, Brașov, Bistrița Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Harghita, Lupeni-Hunedoara, Sibiu, Maramureș si Vâlcea.
Activitatea s-a desfășurat în masivul Făgăraș și a urmărit formarea salvatorilor montani aero din cadrul structurilor Salvamont care vor interveni în salvarea montană cu elicopterul
Potrivit membrilor Salvamont, acțiunile de formare pentru salvarea aero vor continua și după operaționalizarea noului punct de intervenție aero din Brașov apoi pentru cel din nordul țării din județul Suceava.
De asemenea, aceștia au venit cu informații referitoare la cursul de formare. Acest curs a fost organizat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Aviație al MAI și Salvamont Romania, având ca parteneri Salvamont Romania și Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.
Doar în luna iulie, elicopterele SMURD-IGAV au fost folosite în 27 de acțiuni de salvare
”În cursul lunii iulie serviciile Salvamont au realizat 27 de acțiuni cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV. Salvamont România, preocupare permanentă pentru asigurarea unor servicii de salvare montană la cel mai înalt nivel profesional!”, au transmis reprezentanții Salvamont astăzi, 25 august, pe contul de Facebook.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 6 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
- 1 apel pentru Salvamont Alba,
- 1 apel pentru Salvamont Argeș,
- 1 apel pentru Salvamont Cluj,
- 1 apel pentru Salvamont Mureș,
- 1 apel pentru Salvamont Bran,
- 1 apel pentru Salvamont Voineasa.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 7 persoane, două fiind predate la Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate o persoană și-a pierdut viața și a fost transportată și predată la IML.