Parlamentarii PSD de Prahova vor vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu.
Anunțul a fost făcut de deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, într-o conferință de presă.
“Lucrările care figurează pe lista PNDL din 2017 au rămas fără finanțare. Ministrul Dezvoltării a emis un ordin prin care anunță că nu mai sunt bani. În Prahova sunt proiecte în aproape toate localitățile, în valoare totală de peste 767 milioane de lei. După ce pensiile au fost înghețate, alocațiile nu sunt majorate, iată că și investițiile au fost blocate. Acesta este încă un motiv pentru care am semnat și vom vota moțiunea de cenzură”, a spus deputatul PSD de Prahova Bogdan Toader.
Senatorul Radu Oprea, fost ministru pentru IMM-uri, a afirmat că este pentru prima dată când este depusă o moțiune de cenzură la numai șase luni de la instalarea unui guvern. Oprea a motivat depunerea moțiunii prin situația economică dificilă prin care trece România. “Prețurile au crescut, vedem asta zilnic, când mergem în piață, în condițiile în care pensiile și alocațiile nu s-au mărit”, a argumentat senatorul PSD de Prahova Radu Oprea.
Moțiunea de cenzură “România EȘUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîțu” a fost depusă de PSD miercuri și urmează să fie supusă la vot săptămâna viitoare.