Acuzații de dare de mită pe numele unui bărbat din județul Iași, care a încercat să scape de o amendă oferind 100 de euro unor agenți de poliție.
Fapta a avut loc chiar în interiorul unui post de poliție din județul Iași, inculpatul în cauză fiind chiar filmat de oamenii legii.
În urmă cu aproape un an, doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi – Secţia de Poliţie Rurală 10 Ruginoasa, aflați în timpul programului, au oprit un BMW, pe o stradă din satul Dumbrăviţa, județul Iaşi. Oamenii legii l-au legitimat pe șofer, după care au încercat să facă același lucru și cu pasagerul care se afla în dreapta, însă lucrurile nu au fost chiar atât de simple.
După cum au detaliat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pasagerul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să manifeste un comportament recalcitrant, refuzând legitimarea, astfel că agenții de poliție l-au încătușat și l-au condus la sediul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ruginoasa.
Aici, bărbatul a fost identificat, polițiștii comunicându-i că i se va aplica o amendă de 1.500 de lei, pentru refuz de legitimare. În acel moment, bărbatul a început să le promită agenţilor de poliţie că le va da 100 de euro pentru a scăpa de amendă, neluând în seamă avertismentul că aceasta înseamnă o faptă penală, anume dare de mită. Iar în final, s-a ajuns la întocmirea unui dosar, pentru această infracțiune.
„În timp ce agentul de poliţie T.L.I. întocmea procesul-verbal de sancţionare contravenţională privind refuzul de legitimare la solicitarea organelor de poliţie conform legii nr. 61/1991 republ., inculpatul H.M.M. a scos din portofel o bancnotă de 100 de euro şi i-a oferit-o, dar a fost refuzat. Apoi, inculpatul H.M.M. a încercat să dea bancnota de 100 de euro colegului său agent de poliţie R.E., dar a fost din nou refuzat.
După ce agent de poliţie R.E. a ieşit din biroul administrativ pe holul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ruginoasa, inculpatul H.M.M. a insistat, l-a urmat şi i-a dat o bancnotă de 100 de euro în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu înscrise în fişa postului, constând în neluarea măsurilor legale de constatare şi de sancţionare contravenţională, conform competenţei materiale.
Remiterea sumei de 100 de euro a fost înregistrată audio-video de agent de poliţie R.E. cu telefonul mobil personal, stocată în fişierul audio-video şi redată integral, în formă scrisă, în procesul-verbal din data de 09.05.2024 întocmit de ofiţeri de poliţie din cadrul D.G.A.- S.J.A. Iaşi.
Pentru identificarea şi prinderea autorului infracţiunii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi”, au detaliat procurorii.