# Bilanţul DNA pe 2015. Laura Codruţa Kovesi anunţă că au fost trimişi în judecată peste 1.200 de inculpaţi pentru fapte de corupţie la nivel înalt

_Published: 2016-02-25_

**Anul trecut au fost trimiși în

judecată peste 1.250 de inculpați pentru fapte de corupție la nivel

înalt și mediu și de cinci ori mai mulți miniștri și parlamentari decât

în 2013, a anunţat joi procurorul-șef al Direcției Naționale

Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, la bilanţul DNA.**

„În analiza de anul trecut am prezentat cele mai mari cifre de la

înființarea instituției. Anul acesta rezultatele sunt mult mai mari. Au

fost trimiși în judecată peste 1.250 de inculpați pentru fapte de

corupție la nivel înalt și mediu. Au fost trimiși în judecată de cinci

ori mai mulți miniștri și parlamentari decât în 2013: un prim-ministru,

cinci miniștri, 16 deputați și cinci senatori. Este cel mai mare număr

de demnitari investigați de DNA într-un an. Am instituit măsuri

asigurătorii de aproape jumătate de miliard de euro. Sunt cele mai

impresionante cifre de la înființarea DNA”, a spus Kovesi, la

prezentarea raportului de activitate a DNA pe anul 2015.
Potrivit

acesteia, evoluțiile pozitive dau imaginea unei instituții care

funcționează „pro-activ”, „eficient”, „ferm” și „curajos”. Șefa DNA a

precizat că aproape 500 de persoane cu funcții de conducere au fost

trimise în judecată, fapt ce reprezintă o creștere cu 30% față de anul

precedent.
Kovesi a menționat că activitatea judiciară a DNA a fost

realizată de 33 de procurori care au avut peste 14.700 de participări în

 ședințe de judecată. „Activitatea procurorilor din DNA se desfășoară

sub controlul judecătorilor. Instanțele de judecată au condamnat

definitiv peste 970 de inculpați trimiși în judecată de DNA. Soluțiile

pronunțate de instanțe au confirmat caracterul obiectiv și profesionist

al dosarelor DNA. Pentru prima dată în ultimii ani, procentul de

achitări a scăzut la 7,63%. Durata de judecare a dosarelor a scăzut,

deși sunt tot mai multe cauze trimise la instanțe. În 2015, cauzele

judecate definitiv în mai puțin de un an au crescut cu peste 60%”, a

arătat ea.
Laura Codruţa Kovesi a subliniat că este important ca

soluțiile definitive să fie respectate și executate ca și garanție a

statului de drept. „Justiția depune un efort uriaș pentru investigarea

și soluționarea cauzelor de corupție, folosind resursele financiare ale

societății. Apoi, vedem de multe ori cum mecanismele și procedurile

judiciare sunt interpretate și aplicate diferit. Unii condamnați nu

execută integral pedeapsa aplicată de judecători. Unii sunt eliberați

condiționat fără a recupera prejudiciul sau folosind tertipuri

administrative. Astfel de situații duc treptat la pierderea autorității

statului și la o lipsă gravă de încredere în instituții”, a transmis

Kovesi.
