# Traian Băsescu a eliberat-o pe Alina Bica

_Published: 2014-11-24_

**Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul privind

eliberarea Alinei Bica din funcția de procuror-șef al DIICOT, în urma

demisiei acesteia, a anunţat Administrația Prezidențială. Tot luni, la

sediul DNA au avut loc audieri pe bandă rulantă ale suspecţilor şi

martorilor în dosarul retrocedărilor. Crinuța Dumitrean, fost președinte

 al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), a

fost adusă cu mandat la DNA. Oana Vasilescu, fostă membră în Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, s-a prezentat de

bunăvoie în faţa procurorilor anticorupţie. La fel a procedat şi

Deputatul PDL Cătălin Florin Teodorescu.**

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)

 a decis luni suspendarea Alinei Bica din funcția de procuror-magistrat

și încetarea activității la DIICOT, după ce aceasta fusese arestată

preventiv. Pe perioada suspendării, Alina Bica nu mai are calitatea de

magistrat și nu-și poate desfășura activitatea la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dacă va fi condamnată definitiv

 atunci ea va fi exclusă din magistratură.

Alina Bica și-a depus demisia din funcția de procuror-șef și procuror

 DIICOT, după ce a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, într-un

dosar în care este acuzată de DNA de abuz în serviciu în legătură cu

retrocedarea unui teren în Capitală. Până la numirea unui nou

procuror-șef al DIICOT, conducerea acestei structuri din Ministerul

Public va fi asigurată de Elena Giorgiana Hosu, procuror-șef adjunct.

Bica a fost reținută joi seara de DNA, fiind acuzată de abuz în

serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un

folos necuvenit. Acuzațiile se referă la perioada când Bica a făcut

parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul

ANRP, reprezentând Ministerul Justiției, unde ocupa funcția de secretar

de stat.

În această calitate, Alina Bica și ceilalți membri ai comisiei au

acceptat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de

377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha,

 situat în București, zona Plumbuita, deși, în realitate, acel teren

valora mult mai puțin.

Tot luni, Crinuța Dumitrean, fost președinte al Autorității Naționale

 pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), a fost adusă cu mandat la

DNA, pentru a fi audiată în dosarul în care este implicată Alina Bica.

Crinuța Dumitrean nu fusese audiată până acum în acest dosar, deoarece a

 fost plecată din țară.

Ea a făcut parte (în calitate de președinte), alături de Alina Bica,

actualii deputați Cătălin Florin Teodorescu și Marko Attila, precum și

de Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu

și Dragoș Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să-i

plătească despăgubiri uriaşe omului de afaceri Stelian Gheorghe.

În referatul întocmit de procurorii DNA, există declarația unui

martor care susține că Alina Bica și Crinuța Dumitrean au acționat

concertat pentru a rezolva dosarul de despăgubire al cărui beneficiar

era Stelian Gheorghe.

Oana Vasilescu, fostă membră în Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor din ANRP, s-a prezentat luni la sediul DNA, pentru a fi

audiată în acelaşi dosar.

Şi Deputatul PDL Cătălin Florin Teodorescu s-a prezentat luni la sediul

DNA, pentru a fi audiat în dosarul despăgubirilor acordate lui Stelian

Gheorghe. La intrarea în sediul DNA, Cătălin Teodorescu nu a dorit să

facă declarații presei.  
