Klaus Iohannis în Kenya - Foto presidency.ro

A fost o vreme, acum zece ani, când o mare parte din Români și-au pus speranțele într-un primar. Un fost primar de București pleca, altul de Sibiu, venea. Cică făcuse treabă mare în Sibiu și venea să facă treabă mare și la Cotroceni! Și a făcut. Treabă mare!

Timp de zece ani, acest Împărat din Provincia Sibiului nu a înțeles care îi era rolul. Pe aia cu atribuțiile Președintelui nu i-a citit-o nimeni. Cartea lui de căpătâi era cu poze. Cu lei, cu girafe, cu mese îmbelșugate, cu avioane private și cu explicații despre cum să arunci paltonul cât mai scârbit cu putință!

Fără vreo dorință anume de afirmare în viața publică, soția Lui, Doamna Carmen a preferat să rămână la Sibiu, acolo unde a predat în continuare la Colegiul Tehnic Gheorghe Lazăr, limba preferată, adică engleza. Și să continue să exerseze sportu-i preferat, tenisul de câmp. O familie fericită conducând o țară în pragul dezastrului.

Zece ani în care Președintele a fost mai tot timpul cu altă treabă decât cu cea pe care unii dintre voi l-ați învestit. Norocul lui la al doilea mandat s-a numit Viorica Dăncilă! Dacă era oricine altcineva, poate că astăzi România ar fi arătat altfel, nu ca un ghiocel deshidratat.

De la speranțele de genul Șef NATO (ghinion), ori Comisar European (ghinion din nou), Iohannis și-a revizuit atitudinea sfidătoare iar acum cerșește umil o funcție de senator. Dar nu în modul direct-negociere, bărbătesc, ci, așa cum ne-a obișnuit, ”cu manta”, iar Administrația Prezidențială se jură, în numele Șefului, ca soarele apare dimineața, iar seara se duce la culcare.

Nu reușesc să mă prind dacă EL își dă seama de ridicolul situației, vrea să distrugă cu totul PNL-ul, sau pur și simplu vrea să încerce și viața de parlamentar.

Oare ce îl mână în luptă? Dorința de afirmare sau crede că din funcția de senator al României va mai putea beneficia de partide de golf, safariuri și avioane private? Sau pur și simplu are în vedere câteva legi viitoare care să ne facă viața mai bună? Oricum ar fi, ne privește cu atenție și îngrijorare!

Dovadă mai bună decât această cerșeală (cu eleganță) că acest personaj nu a înțeles nimic din cei zece ani în care a făcut Nimic, nu poate exista!

Unde ești tu Iohannis care ziceai tare și apăsat ”jó napot kívánok”? Unde ești tu Iohannis care aruncai cu paltonul de dracii îl găseau, unde ești tu Iohannis care ziceai că PSD-ul vrea să dea Ardealul (tău) ungurilor? Unde ai fost zece ani, Iohannis?

Aroganța fără susținere te-a adus în stadiul de prizonier în fața unui ”covrigar” de Buzău! Te-a făcut Ciolacu de râs! Marcel Ciolacu, cel de care în adâncul sufletului tău îți era cel mai frică, ți-a dat șah! (este o situație în șah în care regele este atacat), dar cred că știi asta foarte bine!

Să nu-i uităm pe Victor Ponta, sau pe Cristian Popescu Piedone, ori pe Gheorghe Flutur și lista ar putea continua mult și bine!

România Educată, cu care ai câștigat ”inimile” tinerilor frumoși și liberi este o catastrofă!

Ce rămâne după Klaus Iohannis? Zece ani pierduți, cheltuieli secretizate, mânie, dezinteres, mojicie, scârbă, gust amar, o Românie ca și părăsită!

Ai pariat pe Guvernul Tău dar pe spatele poporului. Tot ceea ce ți se întâmplă este ceea ce ai semănat! Dezbinare și ură!

Dacă este să vorbim în termeni de hazard, marele noroc al României de doi ani încoace se numește NATO! Și, mulțumim lui Dumnezeu pentru asta!

Toți ne-am bucurat cu răutate și invidie că ți s-au terminat deplasările în interes de serviciu cu avionul privat dar ai mai găsit Tu un prilej! Toți suntem curioși și privim cu atenție și îngrijorare ultimele Tale zvâcniri de Președinte!

Ceva mă neliniștește totuși (apropo de șah mat): oare chiar niciodată, regele nu este capturat? Și dacă totuși ”covrigarul” îl învinge pe Geoană, își face Guvernul Lui și-ți dă mat? Îți dai seama cam ce rușine va fi pe capul tău? Că, casele, dă-le naibii, faci altele, dar rușinea nu mai ai cum s-o speli! Primul pas în planul lui a fost făcut! Nu vei fi senator! Deci, fără imunitate!

Lumea Justiției – 17 noiembrie 2019

”In cuprinsul plangerii penale depuse la 9 mai 2018, Lumea Justitiei a sesizat afacerile imobiliare cu casele Statului a sotilor Carmen si Klaus Iohannis, reclamand dobandirea fraduloasa a unor imobile din Sibiu, aflate in administrarea Primariei Sibiu, de pe urma carora sotii Iohannis au incasat suma de 320.000 euro, cu titlu de chirie. Despre acesti bani Curtea de Apel Brasov a constatat definitiv, in 2015, ca au fost incasati necuvenit de familia Iohannis si ca trebuie returnati Statului roman. Acest lucru nu s-a intamplat nici pana in prezent!”

VIASorin PREDA
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentScandal pe tema decorării fostului viceprimar al Capitalei cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler
Articolul următorMită de 5.000 de lei la Garda de Mediu Prahova
Sorin PREDA
Senior partner Ziarul de Investigatii