# Ministrul Câciu și gaura „sustenabilă” din buget

_Published: 2024-07-24_

Ministrul PSD al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, vine cu explicații pompoase când este vorba de situația delicată a deficitului cu care se confruntă țara noastră.

Ieri, acesta a admis că exisă o gaură în buget, dar că aceasta e „_sustenabilă_”. Or, potrivit[dexonline.ro](https://dexonline.ro/definitie/sustenabil), sustenabilitate are legătură cu faptul că poate fi poate fi suportat sau, figurativ, că poate fi susținut cu argumente convingătoare.

Probabil Câciu a vorbit la propriu, și nu la figurat, atunci când, la[Digi 24](https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=1654213208706877), a admis că gaura din bugetul statului e anul acesta mai mare decât cea de anul trecut, dar a subliniat că este mai sustenabilă.

„_Dacă mă raportez la structura deficitului, spun că suntem mai sustenabili decât anul trecut. Deși nominal gaura e mai mare, ea e mai sustenabilă. Anul trecut, la șase luni, partea de investiții era aproape de 60% din total deficit. _

_Acum e 80% din total deficit. La final de an e preconizat ca investițiile, ca și anul trecut, să depășească deficitul, adică valoarea investițiilor să fie undeva la 120 de miliarde, iar deficitul la 90. (…)_

_Aprecierea mea e că, la modul cum lucrurile sunt așezate, putem să ne închidem pe un deficit de 6,2 – 6,3%, față de prognoza Comisiei care Europene de 6,9%_”, a explicat ministrul Adrian Câciu, citat de [B1 TV](https://www.b1tv.ro/politica/caciu-anul-acesta-gaura-din-buget-e-mai-mare-decat-cea-din-2023-dar-e-mai-sustenabila-multi-bani-s-au-dus-in-investitii-1488630.html).
