# Mită de 300 de euro în Râșnov, de la un șofer prins drogat la volan

_Published: 2022-05-24_

O mită de 300 de euro i-au asigurat unui bărbat din Ploiești 30 de zile de arest preventiv, după ce polițistul din Râșnov pe care îl îmbiase cu această sumă a denunțat fapta.

Bărbatul „mărinimos” fusese oprit în trafic de un agent de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, descoperindu-se astfel că inculpatul nu doar că nu avea permis de conducere, ci era și sub influența drogurilor, dat fiind că a fost testat pozitiv la substanța psihoactivă cannabis.

Din ce detaliază Direcția Generală Anticorupție într-un [comunicat](https://www.mai-dga.ro/arhive/58718), inițial bărbatul din Ploiești i-a oferit polițistului 50 de euro pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracțiunile săvârșite, apoi a „urcat” la 150, 200 și în final 300 de euro cu titlu de mită.

Ghinionul bărbatului a fost că polițistul care îl oprise este unul dintre cei mai „harnici” la capitolul denunțuri, acesta formulând în mai multe rânduri și alte denunțuri la DGA, prin care a sesizat intenția unor cetățeni de a-l corupe. Așa s-a întâmplat și în acest caz, după care pe fir au intrat ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, care au realizat prinderea în flagrant a inculpatului chiar în timp ce oferea mita. De aici, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar duminică instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„_Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, şi, pe cale de consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului GABOR IONUŢ, pentru săvârşirea infracţiunii de „dare de mită”, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.05.2022 şi până la data de 20.06.2022, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului GABOR IONUŢ. Executorie_”, se arată în încheierea instanței, care a fost contestată de inculpat.
