Desemnarea lui Eduard Hellvig pentru preluarea şefiei Serviciului Român de Informaţii continuă să genereze controverse. În vreme ce în Parlament s-a format o adevărată „frăţie a inelului”, mai toate forţele politice declarându-şi susţinerea pentru Eduard Hellvig ca succesor al lui George Maior, singurul care se mai încăpăţânează să-l conteste se pare că a rămas fostul şef al statului Traian Băsescu. „Un om care a început în politică ducând geanta lui Voiculescu” – aşa îl caracterizează Traian Băsescu pe viitorul James Bond dâmboviţean.
După ce punctase, chiar în ziua desemnării lui Eduard Hellvig de către Klaus Iohannis pentru şefia SRI, vulnerabilităţile acestuia, fostul preşedinte al României a ieşit marţi seară din nou la rampă, la B1 TV, pe acestă temă.
„Pentru mine a fost surpriza nominalizării, dar ce spune el, nu. Pentru mine e un om care a început în politică ducând geanta lui Voiculescu. A fost unh şoc anunţarea axei noi Bucureşti- Berlin-Washington. România are priorităţi de securitate naţională, a fost o muncă teribilă, în primul mandat, să credibilizăm SUA şi Marea Britanie. Din punct de vedere al securităţii, încrederea o câştigi extraordinar de greu, cu atitudini pe care nu-ţi vine să le ai”, a spus Traian Băsescu.
Fostul ocupant al fotoliului de la Palatul Cotroceni a continuat atacul, pe un ton şi mai categoric: „Spun public, la fel au aflat de la mine de numirea lui Maior şi Ungureanu. Tipul acesta de slugi care le iei de la ambasade. Dacă vreau să mă consult pe o problemă sun la preşedintele Obama, nu la ambasada de la Bucureşti. Nu am luat, în 10 ani, nicio aprobare de la Ambasada Bucureşti. Spre exemplu, la SRI şi SIE, mi-ar fi trebui mult timp şi mie şi lor să îi fac credibili”.

„Premierul de la Grivco l-a numit pe omul lui Voiculescu”

Dan Voiculescu

Fostul şef al statului s-a declarat convins că preşedintele Klaus Iohannis nu a avut nevoie de aprobarea nimănui atunci când l-a nominalizat pe Eduard Hellvig pentru şefia SRI. Traian Băsescu nu s-a putut însă abţine în a continua atacul la adresa eurodeputatului PPE şi a actualului ocupant al funcţiei numărul unui în statul român.
„Permierul de la Grivco (firma lui Dan Voiculescu – n.red.) l-a numit pe omul lui Voiculescu. România avea nevoie la SRI de oameni care să dea credibilitate. Marea Europă nu are forţă de negociere. Cum vă imaginaţi că vor veni militari germani să abă negocieri pentru axa din Berlin?”, s-a întrebat retoric Traian Băsescu.
El a precizat că, atunci când a auzit numele lui Eduard Hellvig, a fost interesat de traseul lui profesional şi politic. „La Maior, era diplomat de carieră, era ataşat euro-atlantismului, care dovedise la MapN, unde a fost secretar de stat că a înteles politica NATO”.
În final, însă, Traian Băsescu i-a acordat oareşce circumstanţe atenuante succesorului său: „Dacă aş fi numit şefi la serviciile secrete în primele 60 zile de mandat, aş fi comis o greseală. Nu pot să-i reproşez unui preşedinte că e o greşeală”.

Eduard Hellvig se pregăteşte de susţinere totală în Parlament

Declaraţiile fostului preşedinte survin la finalul unei zile în care Eduard Hellvig a tgrecut nestingherit prin „furcile” Comisiei parlamentare de control al SRI.
Comisia a avizat propunerea de numire a sa în fruntea SRI cu șapte voturi pentru și unul împotrivă. “Audierea domnului Hellvig s-a concentrat pe viziunea privind securitatea națională a României și proiectul managerial pe care domnul Hellvig îl are. În al doilea rând, am verificat aspectele și criteriile stricte de legalitate necesare ocupării funcției de director al SRI. În urma acestor audieri, comisia s-a pronunțat prin vot, comisia are rol de aviz și practic avizul nostru este un aviz consultativ pentru plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului și Parlamentul prin vot va decide. Votul în comisie a fost de aviz favorabil cu fost șapte voturi pentru și un vot împotrivă”, a declarat președintele Comisiei pentru controlul SRI, Georgian Pop, după audierea lui Eduard Hellvig.
După audierea din comisie, Eduard Hellvig a precizat, mai încrezător ca niciodată că va primi funcţia mult-râvnită, şi ce va face în continuare. „Voi demisiona din PNL și din Parlamentul European imediat ce voi primi acest mandat de la Parlament. Este un moment important în cariera mea, e o decizie pe care am luat-o de a ieși din spațiul public ca om politic, dar înțeleg extrem de bine ce înseamnă să fii un reprezentant civil într-o instituție ca SRI și, mai mult decât atât, înțeleg importanța ca această instituție să nu fie grevată de nicio imixtiune, de niciun fel politică. Ca atare, în perioada în care voi fi director al SRI vă garantez că nu va exista nicio imixtiune politică în activitatea instituției și nimeni nu-și va permite să exercite presiuni asupra instituției din punct de vedere politic”, a spus Eduard Hellvig la Palatul Parlamentului.

Articolul precedentPercheziţii la firma fratelui lui Sebastian Ghiţă.
Articolul următorBilanţul DNA- 2014 a fost an de vârf în lupta anticorupţie.