sursă foto: DNA

Un cetățean spaniol a fost trimis în judecată, sub control judiciar, într-un dosar privind fraudarea unor fonduri europene oferite pentru închiderea gropilor de gunoi din Orăștie și Deva, județul Hunedoara. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia spun că Gonzales Alvarez Carlos Alberto a obținut fondurile cu ajutorul unor acte false, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale cu sediul în Spania, acuzația fiind de participație improprie, sub forma complicității, la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, săvârșită în formă continuată. Faptele datează din anul 2014, când autoritățile din Hunedoara căutau o firmă competentă care să le ajute în implementarea proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Hunedoara”. În schimb, s-au ales cu o ofertă din partea societății inculpatului de azi.

În cursul anului 2014 între Consiliul Județean Hunedoara, în calitate de beneficiar, și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, a fost încheiat un contract finanțat din fonduri europene nerambursabile ce avea ca obiect proiectul ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Hunedoara”.
În cadrul acestui proiect Consiliul Județean Hunedoara, a desfășurat simultan procedura de achiziție pentru ambele loturi ale proiectului: lotul 1 – Închiderea depozitului urban neconform Orăștie și lotul 2 – Închiderea depozitului urban neconform Deva (gropile de gunoi neconforme).

Întrucât cele două asocieri de firme înscrise la licitații nu îndeplineau condițiile minime de calificare referitoare la experiența similară și capacitatea profesională, acestea au apelat la ajutorul unui terț susținător, în persoana societății reprezentată de inculpat.
În acest context, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi remis reprezentanților celor două asocieri mai multe documente false și inexacte (procuri, angajamente, diplome de studii, cv-uri, etc.) ajutând astfel la îndeplinirea condițiilor pentru câștigarea licitațiilor.
Ulterior, reprezentanții celor două asocieri, fără să cunoască caracterul acelor înscrisuri, le-au depus la autoritatea contractantă Consiliul Județean Hunedoara.
Rezultatul acestor demersuri a fost atribuirea, în urma evaluării ofertelor, a celor două contracte către asocierile respective și obținerea de către acestea a sumei de totale 20.624.257 lei reprezentând fonduri nerambursabile.
Pentru “susținerea” menționată mai sus inculpatul ar fi primit de la cele două asocieri, conform contractelor încheiate anterior, suma totală de 747.032 lei.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului. Ministerul Fondurilor Europene și Consiliul Județean Hunedoara s-au constituit părți civile în procesul penal”, au detaliat procurorii.

Articolul precedentPiedone: „S-ar putea să nu vă luați salariile, ca să vedeți că trebuie să faceți economie”
Articolul următorScandal în sânul PSD Vrancea: primarul municipiului cere demisia președintelui filialei