# Hotelurile statului, jaf de 2 milioane de euro la malul mării

_Published: 2011-11-23_

**S-a mai încheiat un sezon estival, iar în conturile statului pierderile s-au mai **

 **“rotunjit”. Este vorba de firmele de stat cu activităţi în

domeniul turismului estival, care numai în ultimii trei ani au produs un

 prejudiciu de ordinul milioanelor de euro bugetului de stat, fără ca

nici un responsabil din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

să pară deranjat de acest lucru**

Companiile de turism de pe litoral controlate de Ministerul Dezvoltării

Regionale şi Turismului pierd în fiecare an sume care l-ar face pe orice

 miliardar în euro să pălească. Din păcate pentru contribuabilul

obişnuit, nici unul dintre factorii de răspundere nu mişcă un deget

pentru rezolvarea acestei situaţii.

 **Mamaia SA – pierderi de trei milioane euro**

De patru ani de zile, societatea Mamaia SA merge pe minus. Şi nu

orice fel de pierderi, ci de ordinul milioanelor de lei. Potrivit

raportărilor financiare, SC Mamaia SA a avut în 2008 o pierdere brută de

 4.419.396 lei, a încheiat 2009 cu un minus de 4.236.970 lei, iar

exerciţiul financiar de anul trecut s-a finalizat cu o pierdere de

3.643.294 lei.

Adunate, pierderile pe ultimii trei ani însumează 12,2 milioane lei.

Şi dacă asta nu era de ajuns, Mamaia SA a încheiat anul trecut cu

restanţe de 869.054 lei la bugetul de stat şi o datorie totală de

2.145.377 lei, care trebuie plătită în decursul acestui an.

Administratorii societăţii arată că „din analiza principalilor

indicatori economico-financiari se constată: gradul de lichiditate

curentă, rata solvabilităţii generale sunt indicatori care demonstrează

faptul că există o garanţie mai mică a acoperirii datoriilor curente din

 activele curente, dar că Mamaia S.A. îşi poate acoperi datoriile din

activele totale pe care le deţine”. Altfel spus, Mamaia trebuie să-şi

vândă hotelurile pentru a scăpa de datorii. Până atunci însă, Mamaia SA a

 luat bani cu împrumut.

Adunarea Geneală Extraordinară a Acţionarilor SC Litoral SA, o altă

societate constănţeană de stat, a aprobat pe 16 august acordarea unui

împrumut de 1, 2 milioane lei societăţii Mamaia SA, pentru ca aceasta

din urmă să-şi poată achita datoriile către bugetul de stat. Potrivit

raportului AGEA, termenul de rambursare este de 12 luni de la data

semnării contractului, iar modalitatea de plată poate fi integrală sau

eşalonat, dar nu mai târziu de data încetării duratei contractului.

Dobânda este stabilită în funcţie de nivelul dobânzii de referinţă a

Băncii Naţionale a României la data plăţii.

 **THR Marea Neagră, campioana amenzilor**

Singura societate de stat din turismul estival care a funcţionat pe

profit în anii de criză a capotat în prima parte a acestui an, din cauza

 activelor lăsate de izbelişte.

După ce în 2008 a înregistrat un profit de 11.811.751 lei, iar anului

 următor i-a corespuns un câştig de 5.381.533 lei, anul trecut THR a

reuşit să obţină un profit brut de 3.655.862 lei. Profit care însă a

fost aproape anulat în această primăvară de o amendă record de 2.674.440

 lei aplicată societăţii de către Primăria Mangalia, pentru şapte

unităţi de alimentaţie publică, patru hoteluri şi un sat de vacanţă

lăsate în paragină.

 **Dezastrul de la Neptun Olimp**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI3MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF81MF83OTNfaG90ZWx1cmlsZV9zdGF0dWx1aV9fMS5qcGcGOgZFVA/hotelurile_statului__1.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI3MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF81MF83OTNfaG90ZWx1cmlsZV9zdGF0dWx1aV9fMS5qcGcGOgZFVA/hotelurile_statului__1.jpg)

SC

 Neptun Olimp a înregistrat în primele şase luni ale acestui an o cifră

de afaceri de trei ori mai mică decât anul trecut şi nu a reuşit să

funcţioneze pe profit. Potrivit unui raport remis către Bursa de Valori

Bucureşti, SC Neptun Olimp a înregistrat în semestrul 1 din 2011 o cifră

 de afaceri de 215.047 lei, comparativ cu 716.498 lei în aceeaşi

perioadă din 2010.

Potrivit conducerii societăţii, scăderea cifrei de afaceri este

cauzată de numărul mic de active productive aflate în administrarea

companiei în acest an, compania fiind în procedură de privatizare şi

cesionare a acţiunilor. Veniturile totale ale societăţii în primele şase

 luni din acest an s-au cifrat la 596.379 lei, comparativ cu perioada de

 referinţă din 2010, atunci când în conturile SC Neptun Olimp au intrat

958.717 lei. Singurul aspect pozitiv din acest an este reducerea

pierderilor de la peste 1,8 milioane lei în primul semestru din 2010 la

303.964 lei în perioada de referinţă din 2011.

2008 a fost anul în care compania a devenit o „gaură neagră”, cu

pierderi de peste 2, 3 milioane înregistrate la sfârşitul anului.

 **Ofertă prea mare**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIyMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF81MV83Nl9pb25fZGFudXRfanVnYW5hcnUuanBnBjoGRVQ/ion_danut_juganaru.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIyMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF81MV83Nl9pb25fZGFudXRfanVnYW5hcnUuanBnBjoGRVQ/ion_danut_juganaru.jpg)

„Nu

 mai este un secret pentru nimeni că cel mai slab administrator este

statul. Privatizarea trebuie făcută cât mai repede” a precizat

conferenţiar universitar doctor în turism Ion Dănuţ Jugănaru **(foto)**,

 directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi

Agricultură Constanţa. Acesta are însă rezerve referitor la vânzarea

hotelurilor în perioada următoare. „Sunt prea multe (n.r. unităţi de

cazare) de vânzare. Numai la bulgari au fost scoase la vânzare 200 de

hoteluri, multe dintre acestea abia terminate şi care nu au apucat să

primească turişti” a explicat specialistul, care a adăugat că hotelurile

 româneşti, dacă până la urmă îşi vor găsi cumpărători, vor fi vândute

la preţuri mici. Referitor la cazurile firmelor de stat deja

privatizate, specialistul în turism spune că acestea au ajuns pe mâna

cui nu trebuia. „La noi privatizarea turismului s-a făcut prea târziu şi

 prost. Hotelurile s-au dat cui nu trebuia. Le-au lăsat în paragină” a

menţionat directorul CCINA Constanţa.

 **Litoral SA, compania fantomă cu trei angajaţi**

Poate cel mai interesant caz este societăţii Litoral SA, care cu

doar trei salariaţi în 2010, o cifră de afaceri de numai 14.122 lei şi

nici un fel de activitate, a încheiat anul trecut cu un profit de

230.506 lei.

Mai mult, aşa cum am menţionat mai sus, societatea împrumută cu o

sumă considerabilă Mamaia SA. Cum a reuşit să obţină aceste rezultate?

Simplu – a vândut unul dintre cele trei active pe care le deţine. Este

vorba despre imobilul situat în buricul Constanţei, unde a funcţionat

agenţia de turism Litoral SA.

Societatea mai deţine în prezent un sediu administrativ la hotelul

Bucureşti B, vechi de 53 de ani, sediu care are parter şi două etaje,

cu destinaţia birouri. Clădirea nu a mai fost reabilitată şi a intrat

în conservare. Al doilea activ este o magazie de materiale, cu o

vechime de 77 ani şi care este total nefuncţională. Capitalul social

subscris şi vărsat al SC Litoral SA este de 230.007,96 lei. Structura

acţionariatului este următoarea: Ministerul Dezvoltării Regionale şi

Turismului- 82,2732%, alţi acţionari persoane fizice şi juridice-

17,7268 %. În prezent firma este în curs de privatizare la Ministerul

Turismului.

 **Carmen Silva, jaf cu hoteluri**

Carmen Silva 2002 a devenit cunoscută opiniei publice nu prentru

serviciile de turism, ci mai ales “graţie” unei mega-escrocherii cu

hoteluri şi vile. În urmă cu trei ani, procurorii constănţeni au

instrumentat un caz de înşelăciune.

Trei persoane au reuşit să vândă câteva zeci de vile şi hoteluri din

 Eforie unor cumpărători din toată ţara, dându-se drept reprezentanţi

ai SC Carmen Silva 2000. Interesant este că infractorii deţineau toate

datele personale ale directorului general Constantin Herda, ale

juristei Victoria Babu şi ale unui alt angajat cu funcţie de conducere,

 Gheorghe Topoleanu.

De asemenea falşii reprezentanţi ai firmei de turism utilizau toate

datele societăţii şi aveau o ştampila falsificată. Cumpărătorii naivi

care credeau că vor deveni proprietari de vile şi hoteluri au fost

păgubiţi cu sume între 10.000 şi 300.000 de euro. Revenind la

privatizare, de la începutul acestui an MDRT a scos de patru ori la

licitaţie activele firmei constănţene. Aceasta a înregistrat în 2008

pierderi de peste 650.000 lei, iar în 2009 acestea s-au cifrat la

aproape 90.000 de lei.

 **Falimentarele, scoase la mezat**

Ministerul Turismului a început din a doua jumătate a acestui an

vânzarea activelor şi acţiunilor la firmele din domeniul la care este

acţionar. Pentru opt din cele 23 de societăţi comerciale cu activitate

în turism, la care ministerul deţine în numele statului pachete de

acţiuni, au fost iniţiate în repetatea rânduri proceduri de vânzare a

activelor sau a participaţiilor.

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI3MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF81MV8yNzRfaG90ZWx1cmlsZV9zdGF0dWx1aV9fNC5qcGcGOgZFVA/hotelurile_statului__4.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI3MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF81MV8yNzRfaG90ZWx1cmlsZV9zdGF0dWx1aV9fNC5qcGcGOgZFVA/hotelurile_statului__4.jpg)

Printre

 acestea se numără mai multe firme de pe litoral, printre care Carmen

Silva 2000 SA din Eforie Sud, controlată de stat în proporţie de

99,15%, Litoral SA Constanţa, din acţiunile căreia MDRT are un pachet

de 82,27%, Mamaia SA, unde statul deţine 96,56%, şi Neptun Olimp SA

(52,21%). În ultimul caz statul a reuşit până în prezent vânzarea

Complexul „Faleză” din municipiul Galaţi, pentru care SC Neptun Olimp

SA a solictat 1,1 milioane euro şi a fost adjudecat pentru 2, 6

milioane euro.

La rândul său, SC Mamaia a încercat în repetate rânduri să vândă o

parte dintre activele sale, însă la licitaţii nu s-au prezentat

investitori. Cele mai interesante active din patrimoniul Mamaia SA sunt

 Complexul hotelier Mamaia, de cinci stele, cu un teren de 2.329 mp,

evaluat la un preţ de 3,77 milioane de euro, şi Vila Mamaia, de trei

stele, cu o suprafaţă de 2.145 mp, cu un preţul de pornire de 1,2

milioane de euro.

 **Olimp Estival, privatizată şi lăsată să moară**

Nici fostele societăţi de stat din turism nu o duc mai bine. Olimp

Estival, privatizată la sfârşitul lui 2007, a întrat în sezonul

turistic 2011 cu hotelurile Panoramic, Amfiteatru şi Belvedere în

paragină.

Motiv pentru care autoritatea locală din Mangalia i-a aplicat o

amendă de 185.000 lei. Potrivit ultimei raportări contabile publicată

la BVB (pe 30 aprilie 2011 acţionarii au decis retragerea de la

tranzacţionare), la 31 decembrie 2009 Olimp Estival a înregistrat un

profit de 880.178 lei, în condiţiile în care la 1 ianuarie 2009,

societatea raportase un profit de peste 24 milioane de lei.

În acelaşi timp lichidităţile firmei au scăzut de la peste 7,1

milioane lei la finalul lui 2008 la doar 73.102 lei la 31 decembrie

2009. Şi asta în condiţiile în care, potrivit raportului CA, în 2009

societatea a vândut un număr egal de bilete ca în 2008. Cea mai

importantă investiţie a companiei, respectiv renoravea hotelului

Panoramic, începută în 2008 cu termen de finalizare în anul următor şi

care este evaluată la cinci milioane de euro, a fost blocată din motive

 financiare.

Reamintim că în decembrie 2007 Unita Turism Holding a câştigat

licitaţia organizată de AVAS pentru vânzarea Olimp Estival 2002. Preţul

 a fost de 4, 5375 lei/acţiune, valoarea pachetului adjudecat fiind de

peste 79 milioane lei lei. În prezent, Unita Holding deţine 96, 06% din

 acţiunile Olimp Estival.

 **Mangalia SA, din privatizare în executare silită**

O altă firmă din turism privatizată şi care a sfârşit prost este

Mangalia SA. De mai bine de un an, fiscul constănţean încearcă să vândă

 un teren de peste 6.400 mp, situat în Mangalia, proprietatea SC

Mangalia SA.

Firma a garantatat cu acest teren obligaţiile restante ale unei alte

 societăţi din turism din Harghita, SC Kontakt Turism, iar

Administraţile Financiare Mangalia şi Harghita l-au scos la vânzare, în

 calitate de creditori.

Terenul

 a avut la ultima licitaţie un preţ de pornire de 1.220.644 de lei. SC

Mangalia SA a fost delistată în această vară de pe piaţa RASDAQ.

Principalul acţionar al societăţii este Liviu Scarlat, fostul director

al SC Mangalia SA, numit în funcţie încă de pe vremea când societatea

era controlată de stat, care deţine peste 67% din acţiuni şi de numele

căruia se leagă un dosar la DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial

Constanţa, au dispus în iunie 2007 trimiterea în judecată a lui Liviu

Scarlat, pentru înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, în calitate de

director general al SC Mangalia SA, Scarlat a încheiat un contract cu o

 societate din Timişoara, prin care se angaja să vândă complexul

hotelier „Mangalia”.

Anchetatorii au stabilit că Scarlat a încălcat documentul semnat,

înstrăinînd mai multe active, printre care şi cel vizat, către alte

firme. Potrivit ultimei raportări financiare, Mangalia SA avea la

sfârşitul primelor şase luni din 2009 datorii de peste 4,7 milioane

lei. În acelaşi timp, firma avea de plătit peste un milion de lei către

 furnizori şi alţi parteneri, precum şi datorii de aproape 15.000 lei

la asigurările sociale şi aproape 76.000 de lei la Administraţia

Financiară.
