# Instanţa s-a pronunţat în cazul exploziei de la mina Petrila 7 ani si 6 luni de închisoare pentru 13 vieţi

_Published: 2010-11-23_

După mai bine de un an de procese, rudele minerilor morţi în explozia

 de la mina Pertrila, ce a avut loc în data de 15 noiembrie 2008, spun

că s-a făcut dreptate. În data de 17 noiembrie, judecătorii de la Târgu

Jiu s-au pronunţat în acest proces, inculpaţii Aurelian Necula (fostul

director al EM Petrila), Gheorghe Roşu (fost inginer şef cu securitatea

şi sănătatea în muncă) şi Ştefan Dan Ungur (fostul şef al sectorului

aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră) au fost condamnaţi la 7

ani şi 6 luni închisoare, respectiv 6 ani şi 6 luni închisoare pentru

ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea

normelor de protecţia muncii.

 **Daune de sute de milioane de lei vechi**

Pe lângă anii de închisoare, cei trei inculpaţi mai trebuie să achite şi daune morale destul de consistente.

„Obligă inculpaţii Necula Aurelian , Roşu Gheorghe şi Ungur Dan

Ştefan în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH S.A.

Petroşani şi E.M. Petrila la plata a 342.429,44 lei despăgubiri civile

către Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică şi Repartorie şi

Arsuri Bucureşti, 120.410,49 lei despăgubiri civile către Spitalul

Clinic de Urgenţă Bucureşti, 14.098,08 lei despăgubiri civile către

Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu dobânzile legale aferente până la

achitarea integrală a debitelor.

Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente

CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a câte 100.000 lei daune

morale către părţile civile Alecsa Liviana, Moş Maria, Vişan Ana

Violeta, Stoian Nadia Rodica, Şipoş Elena, Măţan Mihaela, Bîlbă Silvia

Adriana, Mateş Liliana, Elekeş Ofelia, Frăţilă Cristina, Puian Ana, la

câte 50.000 lei daune morale către părţile civile Socolescu Alexandru,

Loghin Constantin ( Loghin Adriana Petronela ), Alecsa Nicolae, Matei

Petru şi la plata a câte 20.000 lei daune morale către Vişan Adelina

Ioana, Frăţilă Daniela Oana, Elekeş Robert şi Puian Adrian .

Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente

CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a câte 3.500 lei despăgubiri

civile către părţile civile Alecsa Nicolae, Matei Petru, Loghin

Constantin ( Loghin Adriana Petronela) şi Socolescu Alexandru,

reprezentând contravaloarea diferenţei de concediu medical şi a

diferenţei de salariu realizat de părţile civile până la data de

15.11.2008 şi cel realizat în prezent. Obligă inculpaţii în solidar şi

cu părţile responsabile civilmente CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la

plata sumei globale de câte 4.800 lei şi a unei prestaţii lunare de câte

 200 lei către Alecsa Lavinia Oana, Alecsa Flavius Adrian, Vişan Adelina

 Ioana, Stoian Bogdan Gabriel, Loghin Nicoleta Daniela, Loghin Irina

Loredana, Frăţilă Daniela Oana, Puian Adrian, Şipoş Antonia Elena, la

plata sumei globale de câte 3.600 lei şi a unei prestaţii lunare de câte

 150 lei către Alecsa Iris Nicole, Stoian Cătălina Mihaela, Bîlbă Dacian

 Cristia, Bîlbă Rareş Alexandru şi Loghin Mihai, cu titlu pensie de

întreţinere, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe până la

majoratul minorilor, iar în cazul continuării studiilor până la vârsta

de 25 ani .

Ia act că părţilor civile le-au fost acordate despăgubiri civile de

către Guvernul României, CNH S.A. Petroşani, E.M. Petrila, Consiliul

Local Petroşani, Consiliul Local Petrila, Prefectura Judeţului

Hunedoara, Sindicatul Liber E.M.Petrila şi Federaţia Română de Fotbal.

Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH

S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a 1120 lei către partea civilă

Matei Petru, 3.000 lei către partea civilă Vişan Ana Violeta, 3.000 lei

către partea civilă Mateş Liliana, 3.000 lei către partea civilă Elekeş

Ofelia, 3.000 lei către partea civilă Puian Ana, 4.000 lei către partea

civilă Moş Maria, 4.000 lei către partea civilă Socolescu Alexandru şi

4.000 lei către partea civilă Loghin Adriana Petronela, cheltuieli de

judecată reprezentând contravaloarea onorariu avocaţi şi la plata a

40.000 lei cheltuieli judiciare statului”, se arată în sentinţa

pronunţată ieri la Judecătoria Târgu Jiu.

 **Rudele minerilor morţi, nemulţumite de valoarea daunelor morale**

Mihaela Matei, soţia lui Petru Matei – unul dintre minerii care a

fost grav rănit, stând în comă mai bine de trei săptămâni – şi sora lui

Adrian Puian – decedat în urma exploziei, este de părere că sentinţa a

fost prea blândă.

“Este pentru prima dată când victimele unei explozii nu sunt ele

găsite vinovate şi asta ne mulţumeşte. Ne mulţumeşte că au primit

închisoare, însă sunt prea puţini, trebuia să le dea mai mult, să sufere

 cum am suferit şi noi”, a declarat femeia.

Mai mult, aceasta spune că nu este de acord cu daunele morale,

deoarece suferinţa familiei ei nu poate fi redusă la câteva sute de

milioane de lei vechi.

“Nu sunt de acord cu valoarea daunelor morale, sunt prea mici.

Suferinţa soţului meu nu costă 500 de milioane de lei vechi, cât am

primit noi. Nu mi se pare corect. Dacă îţi rupi piciorul într-un

accident de maşină primeşti mai mult, dar soţul meu care va suferi toată

 viaţa nu merită atât de puţin”, este de părere Mihaela Matei.

De asemenea, Daniel Tomescu, avocat al unora dintre familiile

victimelor de la Petrila, a precizat că este mulţumit de partea penală,

dar va face apel în ceea ce priveşte partea civilă.

“Sentinţa  dată de judecători este una bună, s-a făcut dreptate. În

ceea ce priveşte partea penală, părţile pe care eu le reprezint sunt

mulţumite, dar pe părţile civile vom face apel, deoarece este mai puţin

decât ceea ce am cerut”, a declarat Daniel Tomescu.

De cealaltă parte a baricadei se află avocatul apărării, Ovidiu

Filipescu, care spune că nu se aştepta la acest rezultat.“Este o

sentinţă total nedreaptă. Nu mă aşteptam. Am făcut deja apel la

Tribunalul din Gorj”, susţine avocatul.

Mai mult, Constantin Jujan, directorul general al Companiei Naţionale

 a Huilei (CNH), nu a vrut să comenteze sentinţa dată de magistraţii

gorjeni. “Mă surprinde această sentinţă, nu pot să comentez”, a spus el.

Ioan Temneanu, liderul Sindicatului Liber şi Independent de la EM

Petrila, spune că nu este normal ca trei oameni să plătească greşelile

unui întreg sistem.

Procesul intentat de familiile victimelor de la Petrila a început în

15 septembrie 2009 şi de-a lungul vremii avocaţii acuzării au semnalat

încercările disperate de tergiversare a cauzei, acesta fiind amânat de

mai multe ori din diferite motive.

 **Mărturii de-a lungul vremii**

De-a lungul vremii, martorii au scos în evidenţă în faţa

judecătorilor faptul că la mina Petrila ani de-a rândul au fost ascunse

problemele şi că în perioada premergătoare zilei de 15 noiembrie au fost

 obligaţi să intre în mină, deşi au fost destui ortaci care au semnalat

conducerii de atunci pericolul de explozie.

“Nu puteam să spun nimănui că am văzut cum curgea jar şi foc din

abataj, pentru că a doua zi eram trimis la suprafaţă şi asta însemna că

nu mai iau bani. De exemplu, dacă luam 15 milioane de lei, la suprafaţă

aş fi luat 10. Am acasă trei copii de crescut. Pe data de 13 noiembrie

2008, lui Marcel Alexa i s-a făcut rău în subteran de la căldură. Nu era

 nevoie să le raportez eu, simplu miner, lui Ungur şi lui Roşu

neregulile din mină, pentru că ei intrau în subteran. Noi, minerii,

vorbeam între noi despre probleme şi pericole, dar nu aveam forţa să le

spun directorilor că iese foc. Nu am bani şi nu îmi permit să îmi pierd

locul de muncă. Ştia toată lumea de foc şi de jar, se încerca să se

stingă. Au mai existat sectoare în care era foc şi se stingea şi se

lucra în continuare. În abatajul 431 s-a încercat stingerea, era şi

flacără deschisă şi jar”,declara în proces unul dintre ortaci.

De altfel, de la producerea tragediei, foştii şefi de la mina Petrila

 au fost “sancţionaţi” de către conducerea CNH cu promovări în alte

funcţii. Astfel, în prezent, fostul director EM Petrila, Aurelian Necula

 a fost transferat la Salvamin, fiind adjunct al staţiei de salvare

minieră, Gheorghe Roşu – fost inginer şef securitate minieră – lucrează

la Serviciul Control Urmărire Producţie din cadrul Companiei, iar Ştefan

 Dan Ungur a fost concediat în primăvara acestui an şi a primit salarii

compensatorii.
