Afacerea Constanda, derulată pe scena Parcului Bordei şi a Satului
Francez, este un exemplu tipic al modului în care băieţii deştepţi
încearcă şi de multe ori reuşesc să dea iama în banii publici.
Tunul
dat de Constanda, care mai aşteptă doar „scânteia” de la Curtea de Apel
Bucureşti (termenul urmator-14 octombrie 2013), se sprijină pe afetul
complicităţii, neglijenţei şi inconştienţei consilierilor generali ai
Capitalei, al unor organizaţii neguvernamentale manipulate sau doar
mărginite şi al multor altora. Într-un fel, Costică Constanda este
opusul lui Dănilă Prepeleac. Dănilă a dat perechea de boi pe un car,
carul pe o capră, capra pe o gâscă şi gâsca pe o pungă goală. Costică
Constanda a parcurs drumul în sens invers şi este pe punctul de a se
îmbogăţi aberant pe banii publici ai Capitalei. Iată cum a procedat.
“Punga goală pentru gâscă”
În urmă cu zece ani, Constanda a cumpărat, de la Eugen Lincaru şi
Tudor Dumitru, mai multe terenuri în zona numită astăzi Parcul Bordei (Turgheniev 11-15 şi Bulevardul Aviatorilor).
Primăria
Sectorului 1 a eliberat documente precum că terenurile respective sunt
construibile. Constanda a realizat atunci un plan de urbanism zonal
(PUZ), care nu a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului
Bucureşti (CGMB), pe motiv că terenul ar fi fost, de fapt, domeniu
public. După trei ani de procese, pe 21 iunie 2007, Curtea de Apel a
obligat CGMB, irevocabil, să aprobe PUZ-ul lui Constanda, plus daune
suplimentare de 17,75 milioane de euro. Iniţial, CGMB a refuzat să
aplice decizia judecătorească, dar a făcut-o, în cele din urmă, după
şapte luni, sub ameninţarea majorărilor de întârziere.
„Gâsca pentru capră”
Constanda susţine că atunci au început mari presiuni asupra sa pentru
ca să accepte un schimb de terenuri, concretizate prin o serie de
acţiuni în instanţă şi publicitate agresivă în media.
În cele din
urmă, a fost aprobată o hotărâre, în mandatul lui Adriean Videanu, prin
care municipiul Bucureşti se obliga să aprobe un teren la schimb în
Satul Francez (28.500 de metri pătraţi), plus un Plan de urbanism zonal,
care conţinea parametri urbanistici care permiteau un regim maxim de
înălţime de P+5 (înălţime maximă P+5 = 21 metri). În schimb, soţii
Constanda renunţau expres şi irevocabil la despăgubirile solicitate, de
aproape 30 de milioane de euro (17,57 milioane stabilitate de instanţă,
plus 12 milioane despăgubiri suplimentare), obligându-se să achite o
sultă suplimentară de 6,417 milioane de euro pentru contravaloarea
construcţiilor oferite în schimb.
„Capra pentru car”
Pe
15 iulie 2008, soţii Constanda au vândut cea mai mare parte a terenului
(15,89 hectare) şi construcţiile de pe acesta dezvoltatorului imobiliar
grec Raptis Kavouras SRL.
Preţul tranzacţiei a fost de 66,27
milioane de euro, alte 33 de milioane de euro urmând a fi achitate după
aprobarea PUZ–ului, după cum se consfinţise prin hotărârea Consiliului
General (HCGMB 5/2008). Tranzacţia a fost autentificată de notarul Ioana
Popescu Tăriceanu, soţia premierului de la acea vreme al României,
Călin Popescu Tăriceanu. Cu această ocazie, în buzunarul notarului
Tăriceanu au intrat circa 400.000 de euro.
După vânzare, soţii
Constanda şi firma grecului au propus CGMB un Plan de Urbanism Zonal
pentru Satul Francez, în parametrii conveniţi (coeficient de utilizare a
terenului CUT de 3,5), dar şi cu o înălţime mai mare, 28 de metri în
loc de 21. PUZ-ul trebuia aprobat cel mai târziu la 30 septembrie 2009,
dată la care intra în vigoare OG 27/2008, care permitea înălţimi şi alţi
indicatori urbanistici mult mai mici. Aici au intrat în joc consilierii
locali sabotori! Ei au acţionat împotriva PUZ-ului şi a obligaţiei
asumate de municipiu, dar au făcut-o, de fapt, în favoarea lui
Constanda.
Pe 31 august 2009, aprobarea Planului a fost scoasă de pe
ordinea de zi, iar pe 25 septembrie, consilierii PSD, PNL şi PRM au
părăsit sala, pentru
ca PUZ-ul să nu poată fi aprobat din lipsă de cvorum. Nici în ceasul al
12-lea, pe 30 septembrie 2009, consilierii de la PSD, PNL şi PRM nu
s-au prezentat la şedinţă, acţiunea acestora devenind complice la plata
de daune din banii publici.
„Capra pentru 200 milioane de euro”
Pe 20 ianuarie 2010, soţii Constanda s-au adresat Tribunalului Bucureşti, prin dosarul 2008/3/2010, acuzând Municipalitatea că nu şi-a respectat contractul.
Ei au solicitat anularea contractului şi repunerea în situaţia iniţială – Satul Francez să revină Municipalităţii iar terenul din Parcul Bordei, soţilor Constanda. Între timp însă, Parcul Bordei a fost băgat în domeniul public, aşa că soţii Constanda solicită despăgubiri conform valorii de piaţă uriaşe stabilită printr-un raport de expertiză din 2008, de 109,2 milioane de euro (3.986 de euro pe metrul pătrat de teren!!!). Adăugăm la aceasta 17 milioane euro şi alte dobânzi, astfel că suma solicitată Municipalităţii poate ajunge la 200 milioane de euro.
Constanda şi-a dat seama târziu că acţiunea poate fi respinsă ca netemeinică, deoarece nu mai era proprietar pe întreaga suprafaţă din Satul Francez, pe care o vânduse grecilor. În iunie 2010, Constanda şi grecii au constatat intervenirea unui aşa-zis pact comisoriu de desfiinţare a contractelor de vânzare-cumpărare cu grecii, potrivit căruia oamenii de afaceri eleni vor restitui terenul şi construcţiile doar în cazul în care se va da o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care Primăria să redevină proprietar, iar Constanda, în consecinţă, să-şi ia banii!
Consiliul General a aprobat totuşi PUZ-ul, prin forţarea prevederilor legale, la data de 17 decembrie 2010, procesul rămânând, practic, din acel moment, fără obiect. Pentru judecătorii Tribunalului Bucureşti nu a contat acest aspect, nici că soţii Constanda nu mai erau proprietari pe întregul teren. Magistraţii au hotărât ca soţii Constanda să primească circa 190 de milioane de euro, aproape 100 de euro din buzunarul fiecărui bucureştean. Primăria a făcut apel şi a achitat, pe 14 septembrie 2012, o taxă de timbru de 3,2 milioane de lei. Acum, singura speranţă este ca judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să păzească bugetul public al Capitalei de jaful cauzat prin manevrele imobiliare.
Preţ aberant
Reprezentanţii PMB spun că este evident că scopul soţilor Constanda este cel de a obţine o sumă exagerat de mare – 3.986 euro/mp (!!!), sumă pe care nu ar fi obţinut-o niciodată de la un posibil cumpărător al terenului nici măcar în anul în care a fost făcută evaluarea (2008), an de creştere economică. Mai mult ca sigur însă că dacă preţul terenurilor ar fi crescut, reclamanţii ar fi solicitat revendicarea terenului, mai degrabă decât suma de bani. Precum nişte versaţi oameni de afaceri, ei doresc realizarea, prin intermediul instanţelor de judecată, a celei mai profitabile tranzacţii posibile – obligarea Municipiului Bucureşti la cumpărarea terenului la un preţ ireal.
