Polițistul Marian Godină a postat în weekend câteva rânduri despre șeful Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), după ce acesta din urmă l-ar fi „pârât” superiorilor în legătură cu un posibil comportament neadecvat.
Iar în context, Godină aduce în atenție câteva dintre atribuțiile lui Alexandru Scurtu, respectiv coordonarea unor intervenții și acțiuni speciale eșuate – referire la cazul ostaticilor de la Onești, dar și a unui caz recent din Capitală, unde clanuri de romi s-au bătut nestingheriți ziua în amiaza mare în plină stradă, scandalul continuând și în spital.
În stilul caracteristic, Godină atrage atenția că Alexandru Scurtu, ca șef al SIAS, nu cunoaște legislația în materie, iar dacă o cunoaște, nu o aplică. Ba mai mult, Godină acuză că cel care conduce SIAS nu își face datoria, așa cum este prevăzută de lege:
„Conform reglementărilor pe care eu le-am citit și le cunosc, ar fi trebuit să intervină în cazul luării de ostatici de la Onești, acolo unde doi oameni nevinovați au murit. Repet, speța de acolo, conform reglementărilor în vigoare la acel moment era de competența SIAS, adică cei de la București, doar că SIAS nu a ajuns la Onești.
De altfel, dl Scurtu a și fost cercetat penal și nu știu cum s-a soluționat acel dosar. Știu că nu e prima dată când dl Scurtu se simte prea important ca să se deplaseze în alt oraș, deși pot muri oameni și știe că e de competența dumnealui și a SIAS să meargă.
Uitând probabil de acel caz și având foarte timp liber, acest ins mi-a cercetat azi (sâmbătă, 21 septembrie – n.r.) profilul de tik tok și a găsit acolo un video unde trag în poligon cu o singură mână. E un video scurt, nici nu mă văd eu măcar, o să vi-l las în comentariu, e chiar ceva foarte fain și care arată cât de bine sunt pregătit. Atenție, m-am pregătit pe banii mei, în poligoane private, iar tocul ăla e cumpărat tot de mine, că dl Scurtu nu a fost în stare mulți ani să ne asigure logistică și pregătire.
Și s-a gândit dl Scurtu azi să-l sune pe șeful meu și să-l dojenească pentru că are un subaltern care denigrează imaginea Poliției Române prin acel video și că e filmat în nu știu ce zonă.
Domnule Scurtu, mi-e jenă mie de jena dumneavoastră, de gândirea pe care o aveți, de modul în care vă petreceți timpul liber și de ce aberații scoateți pe gură.
Modul în care s-a intervenit la Onești, unde acei oameni, pe care fix dumneavoastră ar fi trebuit să-i salvați, au murit cu mascații la ușă, pentru că dumneavoastră nu v-ați sinchisit să vă deplasați acolo cu colegii de la SIAS, tare lăudați de altfel pe paginile MAI, este un prejudiciu grav adus Poliției Române, acolo e o problemă gravă, nu că a pus Godină un video inofensiv pe net, un video care nu încalcă absolut nicio prevedere legală, căci nu sunt atât de naiv.
În altă ordine de idei, domnule Scurtu, astăzi, când dumneavastră îmi scrolați pagina, eu eram în noroi și împărțeam ajutoare oamenilor din județul Galați. Tot astăzi, domnule Alexandru Scurtu, niște clanuri s-au bătut cu bâte în București, în timp ce dumneavoastră vă uitați probabil pe tik tok.
Și ca să nu vă las în dilemă, deși e cam trist pentru domnia voastră ca un agent să cunoască mai bine legislația decât ditamai directorul SIAS, parcă cu grad de chestor chiar, că nu prea m-ați interesat până azi și nu știu ce grad aveți, știu doar cât vă duce mintea, vă spun eu că poligonul nu e o zonă administrativă, iar pistolul nu e vreun document clasificat. Așa că faceți-vă temele mai bine înainte de a vorbi fără să aveți habar”, atrage atenția Godină pe Facebook.