Una dintre întrebările de pe buzele tuturor este ce va face Klaus Iohannis după predarea mandatului de șef al statului.
Varianta ca acesta să fie senator este tot mai certă, date fiind eforturile liberalilor de a crea o aparență de legalitate în sprijinul candidaturii sale.
Însă, pe lângă un eventual post de președinte al Senatului, Klaus Iohannis ar putea fi luat în calcul și ca premier. Variantă care însă nu ar fi tocmai una fericită, crede liderul PSD Marcel Ciolacu.
Într-o conferință de presă de la Cluj, Ciolacu a subliniat că, în opinia sa, Iohannis nu va fi un bun premier „cu toată expertiza de 10 ani ca preşedinte”. Aceasta în contextul în care Ciolacu va fi ales președintele statului.
Însă momentan, liderul PSD a asigurat că nu își face planuri privind decizia de numire a unui prim-ministru:
„Cred că sunt prea mulţi de dacă. Asta în primul rând. În al doilea rând, nu cred că, cu toată expertiza preşedintelui de 10 ani, eu nu cred că va fi un bun premier”. Cât despre numirea unui premier din partea UDMR, dacă PSD va decide o coaliție de guvernare după alegeri, Ciolacu a atras atenția că „intrăm într-o zonă speculativă”: „Haideţi să vedem ce hotărăsc românii”, a atras atenția preşedintele PSD.