Comunicat de Presă – Compozitorul HORIA MOCULESCU, invitat de onoare la cea de-a XXI-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”Comunicat de Presă –

HORIA MOCULESCU, unul dintre cei mai aprecaţi şi prolifici compozitori de muzică uşoară este invitatul de onoare al celei 𝐝𝐞-𝐚 𝐗𝐗I-𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢 ANIVERSARE a Galei SENIORI DE COLECȚIE, un eveniment de tradiție organizat de​ Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, președinte ​ALEXANDRA DOBRE.

Evenimentul va avea loc MIERCURI, 24 iulie 2024, ora 17:00, la Sala LUCEAFĂRUL (Str. Ion Ghica nr. 3) și va fi moderat de jurnalista Mihaela BÎRZILĂ.

            Autor al peste 500 de melodii devenite şlagăre, HORIA MOCULESCU a fost distins de-a lungul carierei sale impresionante cu sute de premii speciale, diplome de excelenţă şi trofee naţionale şi internaţionale.

Personalitate legendară a muzicii uşoare româneşti, cantatutor, pianist şi moderator de televiziune (a prezentat alături de actriţa Alexandra Velniciuc una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune – “Atenţie, se cântă!”), HORIA MOCULESCU a debutat cu piesa “De-ai fi tu salcie la mal” (versuri Mihai Maximilian), interpretată de Mihaela Mihai; melodia, înscrisă doi ani la rând – în 1973 şi 1974, la Festivalul de la Mamaia, de fiecare dată fiind respinsă, a fost desemnată una dintre cele mai frumoase ale ultimei jumătăţi de veac.

            De exact 50 de ani este Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. 

            Şi-a încredințat creațiile celor mai îndrăgiți soliști vocali: Aurelian Andreescu (“Cântec de leagăn”, “Părinţii mei”), Corina Chiriac (“Inima ta”, “Păi, de ce?”, “Fir de busuioc”, “Pentru tot ce-a fost, îți mulțumesc!”, “Apă și foc”, “Să nu mă-ntrebi”), Dan Spătaru” (“Mândra mea”), Angela Smilea (“Semnul iubirii”), Gabriel Cotabiță (“Prima iubire și ultima”, “Ce mai vrei?”), Adrian Daminescu (“Mai dă-mi o speranță”, “Așteptând să vii”), George Nicolescu (“Fântânile albastre”).

            HORIA MOCULESCU a scris şi muzică de film – “Pistruiatul” (1973), “Vară sentimentală”, “Primăvara bobocilor” (1987), “Secretul armei secrete” şi “Maria şi marea” (1989) sau “Miss Litoral” (1991), dar a interpretat cu mare succes şi câteva dintre propriile creaţii, memorabile: “Primăverii n-ai ce-i face”, “E cea mai simplă dintre povești!”, “Chemarea dragostei“, “De-aş fi”…

            „SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat și organizat de  Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații.

            Primele ediții le-au avut ca invitate de onoare pe multipla campioană olimpică ELISABETA LIPĂ, Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Preşedintă a Federaţei Române de Canotaj şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, STELA ENACHE.

            A urmat, ca invitat la cea de-a III-a ediţie, General Locotenent (rtr) Dr.Ing. DUMITRU DORIN PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic; apoi au fost invitați marea actriţă de teatru și film MAIA MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, Prof. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN, celebrul artist GRIGORE LEȘE, marea interpretă de muzică ușoară CORINA CHIRIAC, îndrăgita interpretă de muzică populară MARIA DRAGOMIROIU, Prof. Univ. Dr. DAN MIRCEA ENESCU și celebrul prezentator OCTAVIAN URSULESCU, cel care a avut la rândul său alți patru invitați de onoare – Petre Geambașu, Doina Spătaru, Vasile Menzel și Natalia Guberna, Academician Profesor Doctor LEON DĂNĂILĂ, personalitate remarcabilă a Neurochirurgiei româneşti şi mondiale, pe celebrii actori ILEANA POPOVICI și ADRIAN TITIENI. La cea de-a XIV-a ediţie invitat de onoare a fost binecunoscutul şef de orchestră, solist şi instrumentist, PETRE GEAMBAŞU, la «ceas aniversar» – 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de carieră artistică! Ultimele două ediţii i-au avut ca invitaţi pe General Maior Aviator (Rtr) RADU THEODORU (100 de ani), pe FLORIN GHEORGHIU, Mare Maestru Internațional la Șah (80 ani), pe FLORICA IONIȚĂ (94 ani), prima femeie parașutist brevetată după cel de-al Doilea Război Mondial, pilot de avion și de planor, instructor de zbor și controlor de trafic aerian şi pe celebrul bioenergoterapeut, LIDIA FECIORU, astrolog, specialist în medicină alternativă, terapie bioenergetică, parapsihologie și vindecare holistică și pe LIZA PANAIT, unul dintre cei mai apreciați creatori de modă din România și nu numai.

            La cea de-a XX-a ediţie a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”, aniversară, invitatul de onoare a fost ADRIAN NĂSTASE, unul dintre cei mai apreciați oameni politici ai României, fost Prim Ministru (2001 – 2004) și Ministru de Externe (1990 – 1992).

”Consider că, prin acest proiect atât de special, putem schimba împreună percepții și putem influența destinele generațiilor de azi și de mâine. Mii de tineri, dar și persoane vârstnice au avut ocazia să întâlnească și să asculte confesiunile unor oameni deosebiți care au contribuit prin munca lor, prin dăruire, pasiune, respect față de societate și de semeni, la promovarea imaginii României pretutindeni în lume. Fiecare ediție a Galelor Seniori de Colecție a contribuit la construirea unor punți între generații care au avut ocazia să îi cunoască și să dialogheze cu importanți oameni de cultură, artă și știință, cu mari artiști și mari campioni, cu medici, profesori și veterani de război, uriașe valori ale României, exemple demne de urmat pentru noi toți” – Alexandra DOBRE, Președinta Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

            Vă așteptăm așadar miercuri, 24 iulie 2024, ora 17:00, la Sala LUCEAFĂRUL, la ediția a XXI – a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”, alături de invitatul special, HORIA MOCULESCU!                

Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în organizarea acestui eveniment

VIARedactia
SURSĂAsociația Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă
Articolul precedentBolojan vinde vila foştilor prim-secretari ai PCR, din Oradea
Articolul următorMită la Brașov: un medic a fost prins în flagrant cu 200 de lei