Sursa: Captură video

Ziua de astăzi a debutat cu sute de percheziții în toată țara, în cadrul „Operațiunii JUPITER”. Operațiunea este în cea de-a doua zi, după ce ieri au fost derulate 110 de percheziții.

Iar în cursul zilei de astăzi, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, efectuează nu mai puțin de 261 de percheziții domiciliare, în mai multe județe, pentru a proba o serie de infracțiuni.

Dosarele penale instrumentate de procurori vizează o serie de fapte, de la sectorul economico-financiar (delapidare, contrabandă, evaziune fiscală, înșelăciune), infracțiuni de coruptie și de serviciu, de mediu (braconaj cinegetic, infracțiuni la regimul deșeurilor) sau vizând dreptul de proprietate intelectuală, și până la tâlhărie calificată, furt calificat și fapte legate de arme, explozivi și substanțe periculoase.

Din ce detaliază procurorii, „operațiunea JUPITER subliniază efortul autorităților de aplicare a legii în combaterea infracționalității printr-o colaborare strânsă între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.
Operațiunea JUPITER reprezintă, astfel, un pas important în consolidarea statului de drept, în protejarea intereselor economice ale statului și un angajament al autorităților judiciare de a proteja siguranța cetățenilor și de a asigura angajarea răspunderii penale în cazul celor încalcă legea
”.

Iar anchetatorii au dat o serie de exemple, cu precizarea că detalii vor fi oferite „pe parcursul desfășurării operațiunii, în vederea asigurării transparenței și informării publicului referitor la evoluția acțiunilor întreprinse”:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ofițerii de poliție din cadrul DICE pun în executare 7 mandate de percheziție (București – 6, Ilfov – 1) și 6 mandate de aducere într-un dosar privind infracțiuni de delapidare cu prejudiciul de aproximativ 19.000.000 de lei. În fapt, se reține că, în perioada 2016 – 2022, diverse persoane care controlau cinci societăți comerciale au efectuat multiple retrageri de numerar de la ATM-uri și ghișeele băncilor, fără justificare legală și fără a exista înscrisuri care să ateste motivul retragerii sumelor de bani, producând în dauna societăților comerciale un prejudiciu total de 19.407.127,50 de lei. Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „delapidare” în formă continuată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 și ofițerii SICE Sector 1 pun în executare 5 mandate de percheziție (4 în București, 1 în Dâmbovița) și 5 mandate de aducere într-un dosar penal privind infracțiuni de delapidare. Se reține că, în perioada 2022-2024, reprezentantul unei societăți aflate în procedura insolvenței (persoană vătămată în cauză), cu sprijinul administratorului judiciar și folosindu-se de societăți comerciale controlate de acesta prin interpuși, a dispus cu privire la activul persoanei vătămate prin operațiuni comerciale fictive, cauzând astfel un prejudiciu de 5.000.000 lei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 și SICE Sector 2 pun în executare 2 mandate de percheziție (1 în București și 1 în Alba) și 2 mandate de aducere în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 privind infracțiuni de delapidare.
Se reține că, în perioada 2021 – 2023, suspecta, angajată a unei societăți comerciale, avea atribuții de serviciu care includeau introducerea facturilor de achiziție în programul de contabilitate al societății. De asemenea, aceasta avea dreptul de a efectua comenzi către furnizorii societății, atât prin email, cât și prin platformele de comenzi B2B oferite de aceștia. În acest context, suspecta a realizat mai multe comenzi de bunuri în numele societății, pe care ulterior le-a însușit, provocând un prejudiciu estimat la suma de 488.649,19 lei.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu ofițerii de poliție din cadrul SICE Argeș, pun în executare 32 de mandate de percheziție (în județul Argeș) și 34 de mandate de aducere în cauze privind infracțiuni de evaziune fiscală. În fapt, se reține că administratorul unei societăți cu obiect de activitate școli de șoferi nu a declarat și nu a înregistrat activitatea derulată de angajați, la nivelul orelor efectiv lucrate, cu scopul sustragerii de la plata impozitelor și contribuțiilor sociale, și nu a evidențiat în actele contabile ale societății veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale.

Într-o altă cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, împreună cu ofițerii de poliție, cercetează o infracțiune de înșelăciune, constând în faptul că, în cursul anului 2024, făptuitorul s-a prezentat la sediul unui agent comercial din județul Prahova, unde a încărcat marfă pe care nu a mai transportat-o la locul de destinație, invocând defecțiuni ale ansamblului rutier destinat transportului. Ulterior, nu a restituit marfa societății expeditoare.

De asemenea, într-o cauză similară, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cercetează o altă infracțiune de înșelăciune, reținând că reprezentanții unei societăți comerciale cu sediul social în județul Argeș și-au însușit pe nedrept bunuri constând în anvelope de mare tonaj, încredințate în baza unui titlu reprezentând contract de transport, cauzând un prejudiciu de 76.000 de euro.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, împreună cu ofițerii de poliție din cadrul SICE Iași, pun în executare 30 de mandate de percheziție (în județul Iași) și 3 mandate de aducere în cauze privind infracțiuni de evaziune fiscală și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În fapt, se reține că, în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019, reprezentanții unor societăți comerciale au prezentat în mod fals la Ministerul Transporturilor deconturi pentru transportul pensionarilor, susținând că au emis bilete cu reducere conform Legii nr. 147/2000. În realitate, aceste călătorii nu au avut loc, iar numerele de dosar de pensie folosite în deconturi nu existau în evidențele Casei Naționale de Pensii. Prin această fraudă, au înscris în mod fals 104.261 călătorii și au prejudiciat bugetul de stat cu 3.935.065 lei. În perioada iulie 2018 – decembrie 2019, făptuitorii au repetat aceeași schemă infracțională, înscriind 18.612 călătorii fictive, cauzând un prejudiciu suplimentar de 509.372 lei. Prejudiciul total este de 10.734.157 lei.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu ofițerii de poliție din cadrul SICE Suceava, pun în executare 16 mandate de percheziție (în județul Suceava) în cauze privind infracțiuni de evaziune fiscală. În fapt, se reține că, în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2020, reprezentanții unei societăți comerciale au omis, în mod repetat, să înregistreze toate veniturile realizate din activitatea de pregătire a cursanților care doreau obținerea permisului de conducere, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul de stat cu suma totală de 327.153 lei.

De asemenea, într-un alt dosar privind infracțiuni de fals, se reține că, în cursul anilor 2023 – 2024, mai multe persoane au folosit documente suspecte de fals pentru solicitarea pensiei pentru limită de vârstă, în special adeverințe emise de o societate comercială, deținătorul de arhivă a mai multor societăți comerciale.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, împreună cu ofițerii de poliție din cadrul SICE Suceava, pun în executare mandate de percheziție în două dosare distincte privind infracțiuni de contrabandă. În primul dosar, se cercetează comercializarea de țigarete de proveniență extracomunitară prin intermediul unor persoane fizice și juridice, iar în cel de-al doilea dosar se investighează fapte similare legate de traficul de țigări provenite din afara Uniunii Europene.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împreună cu ofițerii SICE Cluj, pun în executare 12 mandate de percheziție (8 în Maramureș, 3 în Mureș, 1 în Satu Mare) și 4 mandate de aducere. Într-una dintre cauze privind infracțiuni de înșelăciune se reține că, prezentându-se drept administrator al unei societăți comerciale, făptuitorul a remis bilete la ordin, știind că acestea nu vor putea fi valorificate, pentru a beneficia de bunuri mobile care formau obiectul unui contract de închiriere. Prejudiciul generat prin înșelăciune este de aproximativ 250.294 lei, iar prejudiciul cauzat prin abuz de încredere se ridică la 2.341.323 lei.

Într-un alt dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, împreună cu ofițerii SICE Cluj, investighează infracțiuni de evaziune fiscală. Se reține că, în perioada august – decembrie 2021, administratorul de fapt al unei societăți, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, nu a evidențiat contabil și nu a declarat fiscal operațiunile comerciale și veniturile aferente, în principal livrările de telefoane mobile, pe relațiile cu 11 societăți/ clienti. Această conduită a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 238.306 lei, din care 207.306 lei reprezintă TVA, iar 30.886 lei impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni și Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, împreună cu ofițerii SICE Ialomița, pun în executare 6 mandate de percheziție (în județul Ialomița) și 2 mandate de aducere în două dosare penale. Unul dintre dosare vizează infracțiuni de delapidare, iar celălalt infracțiuni de înșelăciune. În dosarul de înșelăciune, se reține că, la data de 23.01.2020, o societate comercială, în calitate de cumpărător, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru echipamente destinate service-urilor auto, bunuri pentru care reprezentanții societății vânzătoare au încasat suma de 40.000 lei, fără a emite factură fiscală. Echipamentele vândute făceau, de fapt, obiectul unui contract de închiriere care nu conferea dreptul de proprietate asupra acestora.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, împreună cu ofițerii SICE Ilfov, pun în executare 6 mandate de percheziție (în județul Vrancea) într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu prejudiciul total de 2.500.000 lei. Infracțiunile vizează furnizarea unui echipament tehnologic achiziționat printr-un contract de leasing financiar.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și ofițerii SICE Gorj pun în executare 5 mandate de percheziție (în județul Gorj) și 4 mandate de aducere într-un dosar penal privind infracțiuni de delapidare, cu prejudiciul estimat la aproximativ 500.000 lei. Se reține că administratorul unei societăți de distribuție a apei, cu capital integral de stat, aflată în subordinea unui consiliu local din județul Gorj, și-a însușit, în interesul său, suma de aproximativ 500.000 lei din casieria unității, în perioada 2019 – martie 2024. De asemenea, pentru a ascunde faptele, a determinat contabila unității să întocmească, în fals, mai multe dispoziții de plată către casierie.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, împreună cu ofițerii de poliție din cadrul SICE Dâmbovița, pun în executare 54 de mandate de percheziție privind infracțiuni de mediu vizând regimul deșeurilor și 5 mandate de percheziție privind infracțiuni de contrabandă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, împreună cu ofițerii SICE Harghita, pun în executare 5 mandate de percheziție (în județul Galați) și 1 mandat de aducere într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune. Se reține că, la finalul anului 2021 și începutul anului 2022, persoane fizice neidentificate la momentul respectiv, prin intermediul a două societăți comerciale, au indus în eroare două persoane vătămate cu privire la prestarea unor servicii de construcții, determinându-le să achite diferite sume de bani (în total 136.903,55 lei). Lucrările fie au fost începute superficial și necontinuate (în cazul unei persoane vătămate), fie nu au fost începute deloc (în cazul celeilalte persoane vătămate). Contractarea de lucrări și încasarea contravalorii serviciilor, urmate de neexecutarea acestora, reprezintă un mod de operare al autorilor infracțiunii, întrucât fie societățile comerciale, fie administratorii de drept ai acestora, sau alte persoane legate de societăți au mai fost sau sunt cercetate în alte dosare pentru fapte similare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împreună cu ofițerii SICE Timiș, desfășoară o acțiune prin care sunt puse în executare 4 mandate de percheziție (în județul Timiș) în cadrul a două dosare penale distincte. Primul dosar vizează infracțiuni de contrafacere, legate de comercializarea, în mediul online, pe mai multe grupuri asociate contului de Facebook, a articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte care purtau însemne și denumiri ale unor mărci înregistrate. Această activitate nu doar că încalcă drepturile de proprietate intelectuală, ci poate induce în eroare consumatorii care achiziționează produse ce pretind a fi autentice.

Cel de-al doilea dosar se referă la infracțiuni de exercitarea fără drept a unei profesii. În această cauză, se reține că făptuitoarea a efectuat tratamente de rejuvenare, inclusiv utilizarea de fillere, toxină botulinică, mezoterapie și topire de grăsime cu diverse substanțe speciale, fără a fi absolventă a unei facultăți de medicină și fără a fi activă într-un colegiu al medicilor din România, așa cum este stipulat de lege. Această situație pune în pericol sănătatea pacienților, având în vedere că procedurile medicale trebuie realizate de către profesioniști autorizați. În plus, s-a constatat că faptuitoarea nu elibera documente de plată pentru sumele încasate în urma acestor proceduri, ceea ce contravine reglementărilor legale privind transparența și responsabilitatea financiară în domeniul medical.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împreună cu ofițerii SICE Hunedoara, pun în executare 6 mandate de percheziție (în județul Hunedoara) și 1 mandat de aducere în cadrul a două dosare penale. Primul dosar vizează infracțiuni de evaziune fiscală, constând în vânzarea unor bunuri fără emiterea facturii fiscale și fără ca venitul încasat să fie înregistrat în evidențele societății. Această practică încalcă legislația fiscală, subminând integritatea sistemului de impozitare.

Al doilea dosar, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, se referă la infracțiuni de delapidare. Se reține că, în perioada 2022 – 27 februarie 2024, un angajat al unei case de amanet și-a însușit o cantitate de 947,08 grame de bijuterii din aur, evaluată la 294.219 lei, precum și suma de 2.546 lei, cauzând astfel societății un prejudiciu total de 296.765 lei. În plus, în aceeași perioadă, angajatul a falsificat 134 de contracte de amanet, atestând fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că debitorii contractelor au amanetat diferite obiecte fără a fi prezenți la încheierea contractului. Aceasta a permis angajatului să își însușească sumele menționate ca fiind achitate debitorilor, provocând un prejudiciu de aproximativ 160.000 lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, împreună cu ofițerii SICE Brăila, pun în executare 4 mandate de percheziție (3 în Brăila și 1 în București) într-un dosar penal înregistrat la PT Brăila, privind infracțiuni de spălare a banilor. În cadrul acestui dosar, se investighează un circuit financiar complex realizat de mai multe persoane prin intermediul unor societăți în perioada 2015 – 2020. Există suspiciuni referitoare la proveniența sumelor de bani vehiculate, la transferurile repetate efectuate și la motivele justificării acestora. De asemenea, se analizează implicarea altor persoane juridice, precum și concordanța dintre creditări și debitări. Ordonatorul inițial al acestor tranzacții este și beneficiarul final al fondurilor transferate.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, împreună cu ofițerii SICE Sălaj, desfășoară acțiuni operative constând în punerea în executare 4 mandate de percheziție (în județul Sălaj) și 3 mandate de aducere într-un dosar penal înregistrat la PJ Zalău, privind infracțiuni de înșelăciune. Se reține că un număr de 12 persoane vătămate au fost induse în eroare de către autori, care le-au promis vânzarea unor piese auto la prețuri avantajoase. După ce contravaloarea acestor piese a fost virată în contul bancar indicat, respectivele piese nu au mai fost livrate. Prejudiciul estimat în această cauză se ridică la 73.000 lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, împreună cu ofițerii SICE Satu-Mare, pun în executare 3 mandate de percheziție (în județul Satu-Mare) și 1 mandat de aducere într-un dosar penal înregistrat la PT Satu-Mare, privind infracțiuni de evaziune fiscală. Acțiunile vizează persoanele suspectate de nedeclararea veniturilor obținute și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, iar autoritățile investighează modalitățile prin care aceste fapte au fost comise.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofițerii SICE Prahova, pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Prahova), 8 mandate de aducere și 5 ordonanțe de predare a înscrisurilor în 3 dosare penale, respectiv unul înregistrat la PT Prahova, privind infracțiuni de evaziune fiscală.

În alte două cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, se investighează infracțiuni de înșelăciune și fals în declarații. În aceste cazuri, s-a reținut că, în cursul anului 2020, suspecții au depus documente falsificate la AJPIS Prahova, obținând astfel, în mod ilegal, indemnizația lunară de sprijin, acordată din cauza întreruperii activităților generate de efectele coronavirusului SARS-CoV-2, pe o perioadă din 2020 până în 2022.

Într-o altă cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, împreună cu ofițerii SICE Covasna, pun în executare 2 mandate de percheziție într-un dosar înregistrat la PT Covasna privind infracțiuni de evaziune fiscală. De asemenea, se execută 3 mandate de percheziție (în județul Covasna) și o ordonanță de predare a înscrisurilor, în cadrul unei delegări de la PT Covasna, în legătură cu infracțiuni de evaziune fiscală și de serviciu. Se reține că un ofițer cu aviz de poliție judiciară, în localitatea în care lucrează și locuiește, administrează un bar-restaurant care figurează în acte pe numele soției sale. Acesta a desfășurat acte incompatibile cu funcția sa, omițând să înregistreze și să declare veniturile obținute din activitatea economică, având ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și SICE Mehedinți pun în executare 3 mandate de percheziție (2 în județul Cluj și 1 în județul Mehedinți) în cadrul dosarului înregistrat la Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, vizând infracțiuni de înșelăciune.
Se reține că, în perioada 28.01.2020 – 27.09.2021, suspectul, în calitate de persoană neînregistrată și neautorizată pentru desfășurarea activităților economice, a obținut venituri din activități independente prin închirierea spațiilor de cazare ale unei pensiuni din comuna Eșelnița, județul Mehedinți. Acesta a eludat obligația de a declara organelor fiscale veniturile realizate, care totalizează 167.556 lei, provenind din 68 de încasări efectuate prin conturile personale și în numerar. Consecințele faptei constau în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și SICEF Constanța pun în executare 2 mandate de percheziție (în județul Constanța) în cadrul unui dosar înregistrat la PT Constanța, privind infracțiuni de contrafacere.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și SICE Bihor pune în executare 2 mandate de percheziție (Bihor – 1, Mehedinți – 1) în cadrul unui dosar înregistrat la PT Bihor, privind infracțiuni de înșelăciune. Se reține că reprezentanții unei societăți comerciale au înregistrat în evidențele contabile, în perioada 2021 – 2022, achiziții fictive de deșeuri de ambalaje din sticlă de la persoane fizice și juridice, în cantitate totală de 4.249.430 kg. Ulterior, aceștia au simulată vânzarea a 4.164.510 kg către o altă societate, sub contract cu un operator care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP), având ca scop inducerea în eroare a AFM cu privire la realitatea cantităților de deșeuri de ambalaje din sticlă colectate.

De asemenea, în anul 2021, societatea în cauză a achiziționat marfă denumită „sticlă procesată și zdrobită”, recepționată ca „material de construcții”, de la un operator economic la care colectorii din România duc deșeurile de ambalaje din sticlă pentru reciclare, în vederea obținerii bonificației aferente colectării și reciclării acestora. Vânzarea „materialului de construcții” a fost efectuată pe baza unui bon fiscal prin casa de marcat.

Există suspiciunea că marfa „sticlă procesată și zdrobită” a fost vândută ca deșeu de ambalaje din sticlă, colectată prin activitatea proprie, iar ulterior a fost revândută ca deșeu de ambalaje din sticlă pe piața externă pentru reciclare. În acest context, nu au fost realizate obiectivele minime de reciclare pentru ambalajele din sticlă, iar sumele aferente acestor nerealizări, reprezentând contribuții datorate la Fondul pentru mediu, nu au fost plătite. Prejudiciul total este estimat la 8.500.000 RON.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și SICE Botoșani pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Botoșani) și 1 mandat de aducere în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, privind infracțiuni de fals. Se reține că faptuitorul a efectuat operațiuni false prin adăugarea de vechime în muncă neefectuată în carnete de muncă aparținând mai multor persoane și a întocmit în fals adeverințe pentru grupa de muncă pentru aceștia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și SICE Vaslui pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Vaslui) în cadrul unui dosar înregistrat la PT Vaslui, privind infracțiuni de evaziune fiscală. Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu coordonează executarea a 4 mandate de percheziție domiciliară, pentru cercetări referitoare la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, acțiunea fiind realizată impreuna cu ofiterii de politie din cadrul I.P.J. Ilfov – S.A.E.S.P.

În cadrul aceleiași operațiuni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 desfășoară o acțiune împreună cu D.G.P.M.B. – S.A.E.S.P. în cadrul căreia se pun în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț coordonează executarea unui mandat de percheziție domiciliară, pentru infracțiuni la regimul deșeurilor. Se investighează desfășurarea unei activități de dezmembrare a autovehiculelor ieșite din uz, cu indicii privind depozitarea a aproximativ 50 de tone de deșeuri periculoase și nepericuloase în perioada 2023 – 2024, acțiunea fiind realizată impreună cu I.P.J. Neamț – S.A.E.S.P.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișinău Criș si polițiștii din cadrul I.P.J. ARAD – S.A.E.S.P. pun în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud coordoneaza executarea a 17 mandate de percheziție domiciliară, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud – B.A.E.S.P. Aceste acțiuni vizează cercetarea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Se reține că un grup de 12 persoane din județele Bistrița-Năsăud și Maramureș deține fără drept arme letale de vânătoare, introduse ilegal în țară din străinătate, precum și materie explozivă (praf de pușcă) necesară confecționării artizanale a cartușelor. În plus, aceste persoane sunt implicate în acțiuni de braconaj cinegetic pe fondurile de vânătoare din cele două județe”.

Articolul precedentHalloween, o temă interesantă și pentru producătorii de sloturi online
Articolul următorMinistrul PNL al Mediului preferă guvernarea cu PSD