Deja social democrații au stabilit cine și cum va fi susținut la alegerile parlamentare pe listele de candidaturi, cine și cum va primit funcții de consolare, iar unii dintre greii PSD se pare că au rămas pe dinafară este Șerban Nicolae. Și se pare că deja senatorul s-a împăcat cu ideea, așa că aseară, acesta a scris un soi de postare lacrimogenă pe Facebook, explicând ce a făcut în Parlament, finalul textului fiind unul care se vrea de rămas bun. Sau cel puțin așa ar vrea acesta să se înțeleagă.
„CREZUL MEU POLITIC
Ce cred eu că vor românii care mi-au dat mandatul de senator al României:
- Să-mi dedic întreaga activitate publică României și poporului român.
- Să apăr dreptul românilor la identitate, demnitate, un trai decent și în siguranță.
- Să combat abuzurile, nedreptățile și hoția.
Asta am făcut!
Am promovat, cu toată priceperea și cu toată energia, legislația care:
- a promovat valorile fundamentale ale identității și demnității românilor – reperele istorice, tradiția, credința, familia, personalitățile;
- a asigurat creșterea constantă, consistentă și durabilă a economiei României, a crescut semnificativ veniturile românilor care trăiesc din muncă cinstită, a susținut libera inițiativă în sectoarele economice-cheie și a urmărit protejarea ultimelor bogății rămase în patrimoniul economic al României – resursele naturale ale solului și subsolului, rezerva de aur și participațiile statului român în economie;
- a înlăturat cauzele unor abuzuri judiciare flagrante și a asigurat reala independență a justiției față de orice ingerință nelegitimă;
Cred cu toată tăria că alegătorii care m-au votat vor ca România să rămână o Țară și să nu devină o regiune, ca românii să rămână un Popor și să nu devină o populație și să trăiască demn și decent, ca o națiune europeană respectată, cu trecut, prezent și viitor!
Mâine voi face poate cel mai dureros anunț privind activitatea mea publică.
Dar, în viață, o ușă se închide, o alta se deschide”, scria aseară Șerban Nicolae.