# Încă un dosar de înșelăciune pe numele lui Boldea

_Published: 2012-10-22_

**Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îl cercetează pe fostul

deputat Mihail Boldea, într-un nou dosar de înșelăciune. În același

dosar este cercetat și fratele deputatului, Valentin Boldea, care este

acuzat că ar fi cauzat un prejudiciu de 450.000 de euro, înșelând trei

ministere: Mediu, Educație și Sănătate.**

Miercuri dimineață au fost efectuate șapte percheziții domiciliare

la locuințele celor doi, precum și la sediul Direcției de Sănătate

Publică din municipiul Galați.
Ofițerii DIICOT arată că Mihail și

Valentin Boldea au constituit un grup infracţional organizat, la care au

 aderat si învinuiţii Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin

Petrea şi Eugen Roșu, în scopul obţinerii de beneficii financiare

substanţiale prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente unor

achiziţii publice şi prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor

aferente bugetului de stat.

Astfel, membrii grupării au utilizat 8 societăţi comerciale,

înregistrând operaţiuni comerciale fictive cu diverse mărfuri, cu

societăţi aflate în lichidare sau firme tip ”fantomă”, fapt ce a avut

drept consecinţa directa diminuarea cuantumului taxelor datorate

bugetului de stat .

În sarcina învinuiţilor se mai reţine că au indus şi menţinut în

eroare instituţii de stat – Ministerul Educaţiei, Cercetării,

Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul

 Sănătații – cu ocazia încheierii unor contracte având ca obiect

reabilitarea unor obiective de interes public de pe raza municipiului

Galați (unități de învățământ și unități spitaliceşti), prin modificarea

 unilaterală a cuantumului cheltuielilor aferente achiziţiilor de

materiale și a contravalorii prestaţiilor efectuate, inclusiv prin

utilizarea unor documente contabile false emise de către societăți

controlate direct sau indirect de către membrii grupării.

Învinuiţii au facturat lucrări şi prestări de servicii la preţuri

supraevaluate şi au utilizat în mod ilegal sumele de bani, fără a

respecta obligaţiile care le reveneau privind obţinerea şi folosirea

acestor fonduri.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de 450.000 de Euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate

Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi urmează a fi

audiaţi învinuiţii, față de care, raportat la probatoriul administrat,

se vor dispune măsurile legale.
