Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand” Târgu Mureş au derulat ieri o amplă acțiune pe linia traficului și consumului de droguri.
Pe tot parcursul zilei, anchetatorii au efectuat 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mureş, cercetările fiind efectuate în cadrul a două dosare în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Iar acțiunea nu s-a lăsat fără consecințe.
Aseară, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au fost duse 7 persoane, toate suspecte în cele două dosare, iar în urma audierilor, procurorii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de 4 suspecți.
Mai mult decât atât, potrivit DIICOT, astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv.
„În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate aproximativ 10,2 kilograme de canabis, 200 de grame de hașiș, 4 comprimate ecstasy, 15 timbre LSD, 10 grindere, 5 cântare de precizie, echipamente pentru creșterea indoor a culturilor de canabis, pungi cu închidere zipplock, sumele de 14.710 euro, 9.980 de lei, 100 de lire sterline, 57 de dolari și 389 de dirhams, două pistoale (unul letal, de calibrul 7.65 mm, cu muniție letală – 157 de cartușe și unul neletal, cu muniție neletală – 127 de cartușe), o arbaletă, 62 de cuțite, două topoare și o colecție numismatică”, au detaliat procurorii DIICOT.