Președintele în exercițiul al SUA, Joe Biden, a anunțat ieri că a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat.
Pe Facebook, Biden a anunțat totodată că își susține vicepreședinta, Kamala Harris în cursa pentru prezidențiale:
„Dragi democrați, am decis să nu accept nominalizarea și să-mi concentrez toate energiile asupra îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului.
Prima mea decizie ca nominalizat la partid în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședinte. Și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o.
Astăzi vreau să îmi ofer tot sprijinul și sprijinul pentru ca Kamala să fie candidatul partidului nostru din acest an. Democrații – este timpul să ne adunăm și să-l învingem pe Trump. Hai s-o facem. Dacă ești alături de noi, donează pentru campania ei”, se arată în postare.
Potrivit CNN, democratul Biden va rămâne în funcție până la încheierea mandatului. Aceasta în condițiile în care încă de la numirea sa în funcție, Biden, care are 81 de ani, a fost ținta mai multor discuții vizavi de sănătatea sa mentală, după o serie de afirmații controversate.
Ultimele dintre acestea, chiar în urmă cu câteva zile, în conferința de presă ținută la finalul summitul NATO de la Washington, când președintele SUA a vorbit de „vicepreşedintele Trump”, în loc de colega sa Kamala Harris, în condițiile în care cu câteva ore mai devreme, îl prezentase pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept „preşedintele Putin”.