Foto: Facebook/RAJA S.A
Foto: Facebook/RAJA S.A

Societatea constănțeană RAJA a transmis că a anunțat că, vineri – 24 mai 2024, în intervalul orar 09.00 – 14.00, se va bloca total traficul rutier pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Constanța, pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu străzile Dacia și Decebal.

Măsura a fost necesară pentru a se putea acționa în vederea remedierii avariei constatate la nivelul conductei de alimentare cu apă din zonă, dar și pentru executarea unor lucrări de asfaltare pe această arteră. În acest interval, traficul rutier va fi deviat pe străzile adiacente.

Pentru a asigura circulația în condiții de siguranță, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului, se solicită și sprijinul unui echipaj de la Poliția Locală.

Consumatorii din zonă nu vor fi afectați de aceste lucrări, deoarece echipele noastre vor efectua intervențiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat și îi asigurăm că RAJA Constanța va face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, se arată în comunicatul emis de societatea RAJA din Constanța.

Eficient și rapid: Societatea RAJA dispune de un serviciu de Call Center non-stop

Serviciul de Call Center este disponibil 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, fiind accesibil prin numărul unic 0241 924.

Serviciul de Call Center se bazează pe un robot telefonic, care îndrumă utilizatorii să transmită indexul contorului de apă potabilă, să primească mesaje preînregistrate despre eventuale disfuncționalități în furnizarea apei potabile, să semnalizeze avarii în sistemul de alimentare cu apă sau canalizare către Dispeceratul Central și să solicite informații referitoare la serviciile oferite de companie.

Articolul precedentCiucă, autor; luna viitoare lansează cartea „Un ostaș în slujba țării”
Articolul următorDin cauza unei avarii, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile pe o stradă din Constanța
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time