# Bode avertizează că se va trece la suspendarea activității agenților economici care nu respectă regulile pandemiei

_Published: 2021-03-22_

Ministrul de Interne e de părere că este necesară schimbarea legislației „pandemice”, în sensul apariției unor prevederi legate de sancțiunile pentru agenții economici. Concret, este vorba despre modificarea legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel încât activitatea unui agent economic care nesocotește prevederile să poată fi suspendată.

Deși nu e prima discuție în spațiul public pe acest subiect, Lucian Bode a arătat la [Digi24](https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ministrul-lucian-bode-va-propune-suspendarea-activitatii-barurilor-si-cluburilor-care-incalca-regulile-1471895) că va propune personal modificarea legii, iar cei care au avut „_una, două, trei sancțiuni_” să plătească cu suspendarea activității, în condițiile în care amenzile aplicate în prezent „_nu sunt suficiente_”.

Bode a explicat la Digi și cum se va realiza acest lucru: va vorbi cu colegii săi liberali pentru a fi amintită ideea sa în cadrul discuțiilor din coaliția de guvernare pentru modificarea cât mai rapidă a legii, iar dacă nimeni nu îl ascultă, va face demersuri pentru emiterea unei ordonanțe de urgență de către Guvern.

„_Voi solicita în ședința conducerii PNL să se discute în colitie în această săptămână proiectul de lege care modifică OUG care reglementează regimul sancțiunilor. …instituțiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă măsurile de protectie sanitară. _

_Am avut o discuție cu prim-ministrul Florin Cîțu si intenționam să venim cu o OUG_”, a spus ministrul pentru sursa citată, cu mențiunea că suspendarea activității ar urma să opereze pentru două săptămâni.
