Săptămâna aceasta pare că PSD nu mai iese de la guvernare.
Ieri, liderul social democraților, Sorin Grindeanu, a explicat, la Antena 3, că există un motiv pentru care totuși amenințările – repetate – legate de ruperea coaliției nu sunt duse la capăt.
PSD pare că face un soi de sacrificiu suprem pentru a rămâne în coaliția de guvernare, în încercarea de a repara – conform lui Sorin Grindeanu – „măsurile de dreapta care au fost luate, măsuri haotice”.
Măsuri luate de Guvernul Bolojan, unde social democrații au, totuși, miniștri. Și vicepremier. Însă, chiar și așa, PSD se arată veșnic în opoziție.
„Noi rămânem în coaliție să încercăm să reparăm măsurile de dreapta care au fost luate, măsuri haotice”, a spus Grindeanu, la Antena 3, vizavi de poziția PSD. Una de stânga, firește.
Și, bineînțeles, acesta a transmis că există o condiţie ca PSD să rămână la guvernare:
„E absolut necesar ca la următoarea asumare, următorul pachet, în speță cel care se referă la administrația locală și centrală, să existe și acest pachet de relansare economică. Nu se poate altfel (…)
Nu putem doar să discutăm despre tăieri, despre reduceri, dacă se dorește ca PSD să rămână în Coaliție. E un lucru pe care noi l-am anunțat de 6 luni. Dacă nu se întâmplă, înseamnă că nu se mai dorește participarea PSD.
Nu poți să reduci deficitul prin tăierea investițiilor și prin scăderea puterii de cumpărare. Reduci deficitul dacă crești economic. (…)
Anumite politici pe care PSD vrea să le implementeze vor conta în decizia pe care o vom lua în același mod: toți aleșii locali, toți primarii, vreo 5.000 de oameni, vom vota dacă vom rămâne sau nu”, a explicat Grindeanu, pentru sursa citată.






