# Ciolacu, despre „inițiativele toxice ale unor afiliați ai grupului UDMR”

_Published: 2023-12-21_

Premierul PSD Marcel Ciolacu a „denunțat” „_inițiativele toxice ale unor afiliați ai grupului UDMR_”, după ce în spațiul public au apărut informații referitoare la un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Mai mult, Ciolacu a subliniat că se vor lua „_măsuri rapide_” pentru rezolvarea unor astfel de situații, pasând sarcina către președintele Camerei Deputaților, social democratul Alfred Simonis.

Ieri, un deputat AUR a vorbit în Parlamentul despre faptul că UDMR a depus un nou proiect pentru[autonomia](https://www.sznt.org/ro/documente/statut/649-statutul-de-autonomie-al-tinutului-secuiesc-luni-05-iunie-2006) Ţinutului Secuiesc, făcând referire inclusiv la unele declarații ale lui Kelemen Hunor. De aici, Ciolacu a dat de înțeles că nu se va ajunge la un astfel de vot.

„_Am propus președintelui Camerei Deputaților să ia măsuri rapide astfel încât inițiativele toxice ale unor afiliați ai grupului UDMR să fie respinse de urgență la nivel legislativ._

_Astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic._ _Această discuție care apare odată la ceva timp nu își are rostul_”, a[avertizat](https://www.facebook.com/CiolacuMarcel/posts/898797328283498?ref=embed_post)liderul PSD.

Faptul că există într-adevăr o propunere fusese de altfel un aspect [confirmat](https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/kelemen-hunor-despre-autonomie-de-ce-nu-raman-banii-de-la-marile-companii-precum-cele-cu-apele-minerale-in-harghita-sau-bihor-2619891)de liderul UDMR, care însă consideră că „_termenul de autonomie în 33 de ani a devenit un cuvânt de care se sperie toată lumea_”, când de fapt nu ar fi ceva așa de important. Kelemen Hunor a arătat la Digi 24 că „_un coleg (…) a anunțat un proiect_”, pe care, deși nu l-a văzut, a punctat că „_grupul nostru de fiecare dată a susținut, fiindcă e vorba de principiul subsidiarității pentru fiecare comunitate_”.

„_Am o întrebare despre bani. Un om din Maramureș, de ce trebuie să plătească Metrorexul în fiecare an cu sute de milioane, care poate că nu va ajunge niciodată din Suceava, din Botoșani sau din Harghita să meargă cu metroul? Plătește metroul pentru bucureșteni. Atunci nu s-a revoltat nimeni din București când 600, 800, 500 de milioane de la bugetul național, din taxele noastre, ale tuturor, se duc la Metrorex. Deci există acea formulă prin care se pot distribui banii…_

_Se întâmplă parțial. Nu se întâmplă în totalitate. Anumite firme care au o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro sau ceva de genul acesta, poate că s-a ridicat plafonul, automat plătesc impozitele în București. Dar de ce? De ce Sectorul 1 trebuie să fie locul unde ajung banii din toată țara? _

_Dacă cineva poate să-mi explice și mie acest lucru. De ce nu rămân la Harghita de la „Borsec”, de ce nu rămân de la „Izvorul Minunilor” în Bihor ș.a.m.d, ca să vă dau doar câteva exemple de la apa minerală. De ce? De ce ajung banii în București? Sau de la telefonie mobilă? Cei care vorbesc la telefon, folosesc cartela, Vodafone, Orange, ce mai folosesc în toată țara, plătesc impozitul în Sectorul 1. _

_La redistribuire nu știu unde ajung banii, fiindcă exact așa cum domnul Boloș a uitat finanțarea pentru 26 de spitale, nu uită să împartă din pix banii_”, a încercat să explice câteva principii Kelemen Hunor, luni seară.
