Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Societatea RAJA a anunțat că pentru remedierea avariei survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă de pe strada Fulgerului din municipiul Constanța, echipele de intervenție sunt nevoite să sisteze din nou furnizarea apei potabile consumatorilor din cartierul Coiciu, astăzi – 21 noiembrie 2024, în intervalul orar 10.00 -18.00.

În acest  timp se vor executa lucrări ample de reabilitare a instalației afectate precum și conectarea noilor tronsoane înlocuite la sistemul centralizat de distribuție.

Vă asigurăm că angajații RAJA fac tot ce este omenește posibil ca furnizarea apei potabile către abonații afectați de această lucrare complexă, să fie reluată într-un timp cât mai scurt. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă și le mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis membrii companiei RAJA din Constanța.

Eficient și rapid: Societatea RAJA dispune de un serviciu de Call Center non-stop

Interacțiunea cu abonații este vitală: Societatea RAJA a creat un serviciu de Call Center disponibil 24/24 și 7 zile din 7.

Serviciul de Call Center este disponibil 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, fiind accesibil prin numărul unic 0241 924.

Acest serviciu funcționează sub forma unui robot telefonic care îndrumă consumatorii să își transmită indexul contorului de apă potabilă, să semnaleze avarii în sistemul de alimentare cu apă sau de canalizare, să solicite informații referitoare la serviciile societății sau să intre în contact cu un salariat al Biroului Relații Clienți.

Articolul precedentExplozia nucleară: mecanism, efecte și măsuri de protecție pentru populație
Articolul următor10.000 de euro, mită oferită pentru o alcoolemie de 3,40g/l alcool pur în sânge