Ieri, întreaga suflare online a putut citi cum Monica Anisie ar fi explicat că elevii care nu au curent electric în cămine aveau la dispoziție emisiunile televizate pentru continuarea procesului de învățare, ceea ce, firesc, a stârnit un val de oprobriu. Numai că declarația acesteia fusese ușor scoasă din context, pentru că Anisie se apucase să explice ceva, a sărit la altceva și așa a ajuns și la exemplul cu teleșcoala. Și, pentru cei care nu au înțeles, Monica Anisie ține să explice ce s-a întâmplat de fapt. Pas cu pas, „epidemie de știri false în România! O realitate extrem de periculoasă și extrem de tristă”. „Cine suportă consecințele epidemiei de FAKE NEWS?!”, se întreabă retoric ministrul Educației, care promite să lucreze la o inițiativă legislativă care să reglementeze pedepsirea știrilor false.

„Ieri am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fii neputincios în fața unei epidemii de minciuni și răstălmăciri tendențioase care au o singură țintă: să te discrediteze cu orice scop. Un site de propagandă a scos din context și a denaturat mesajul meu din emisiunea de luni seara, de la Realitatea Plus, unde am fost invitată și unde am discutat, printre altele, despre măsurile luate de minister pentru copiii din familii defavorizate care nu au acces la tablete încă și despre copiii care locuiesc în imobile fără curent electric. Știrea FALSĂ ați citit-o cu toții: „Ministrul Educației recomandă lecții la televizor pentru copiii care locuiesc în case fără curent electric”. La nici o oră, site-ul respectiv a schimbat complet știrea în altceva:
„Ministrul Educației: Pentru școala on-line, elevii care nu au tablete pot urmări lecțiile la televizor”
Degeaba, știrea falsă, deși dispărută, fusese preluată deja.

NU cred că nu a fost clar mesajul meu de luni seară! Dar, în acest moment, în care știrea FALSĂ pare mai reală decât ADEVĂRUL, e necesar să revin cu răspunsul meu, în primul rând pentru cei de bună credință, părinți, profesori, elevi, care merită să fie informați CORECT de către mine, dar și pentru cei „încuiați”, care insistă să nu înțeleagă: Pentru copiii care locuiesc în case care nu sunt racordate la rețeaua de electricitate, școala a trimis material didactic la domiciliul elevului. Iar elevii din familii defavorizate, care locuiesc în schimb în imobile racordate la rețeaua de electricitate, care nu au primit încă tablete, au opțiunea să urmărească lecțiile la TVR, în cadrul programului TeleȘcoală.

Dragi jurnaliști, și mă adresez doar unei categorii din presă: nu abuzați de puterea și privilegiile pe care vi le oferă această onorabilă profesie. Le faceți un deserviciu iremediabil colegilor onești care respectă principiile deontologice ale profesiei.

Vă respect drepturile și vă admir capacitatea de a schimba societatea în bine. Dar când folosiți această putere pentru a crea haos și a distruge, e nevoie ca cineva să intervină. Mi-am propus ca de astăzi, acel cineva care va interveni să fiu eu. Voi face toate demersurile și tot ce îmi stă în putință ca Parlamentul, anul viitor, să realizeze și să adopte o lege care să pedepsească aspru FAKE NEWS-ul. Cred că o societate educată e o societate informată corect!

Aștept propunerile și părerile voastre cu privire la acest proiect de lege”, scrie Anisie pe Facebook.

Articolul precedentFostul ministru Nicolae Bănicioiu, anchetat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită
Articolul următorRadu Mazăre, trimis în judecată într-un nou dosar, alături de fostul viceprimar/ primar Făgădău și alți patru funcționari din Primăria Constanța