# Hrebenciuc îşi face bagajele pentru arest.

_Published: 2014-10-21_

**“Astalavista, baby!”. Dar şi “I’ll be back”. Aceste două

mesaje împrumuttate de la Arnold Schwarzenegger le-a lansat marţi

deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, după ce şi-a dat demisia din Parlament.

 Hrebenciuc a declarat că nu se răzgândeşte asupra demisiei sale din

Parlament, dar că va reveni în legislativ în 2016, el precizând,

totodată, că nu pleacă din PSD. DNA ceruse încuviinţarea forului

legislativ pentru arestarea preventivă a vicepreşedintelui Camerei

Deputaţilor, învinuit în mai multe dosare de corupţie.**

”Este perfect adevărat, am decis să demisionez. Vreau să-mi păstrez

demnitatea, aşa cum am avut-o toată viaţa. Şi încă un lucru vă spun, că

nu mă răzgândesc, ca să staţi liniştiţi”, le-a spus Hrebenciuc

jurnaliştilor, la ieşirea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor,

Valeriu Zgonea.

“Este decizia mea personală şi fiecare îşi face viaţa cum crede”, a

ţinut să precizeze Hrebenciuc. El a spus că nu regretă discuţiile pe

care le-a avut cu Dan Şova, precizând că este vorba despre discuţii pe

care oricine le are la o cafea.

”Nu am încălcat niciun fel de normă. Dacă vă uitaţi atent, astea sunt

discuţii pe care le faci la cafea, cum faceţi şi dumneavoastră. Nu, nu

regret nimic din ce am vorbit”, a spus Hrebenciuc. El a arătat că

regretă, însă, plecarea din Parlament şi a spus că va candida din nou în

 2016: ”Da, regret, după 18 ani nu e uşor, dar în viaţă este un moment

clar… În 2016 revin în Parlament”.

El a mai arătat că nu părăseşte însă PSD şi că are încredere în

Justiţie.

Totuşi unii colegi de partid ai acestuia sunt de cu totul altă

părere.

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a cerut ca Dan Şova şi Viorel Hrebenciuc

să fie suspendaţi din PSD, spunând că aceştia au greşit faţă de partid

şi că trebuie să se pună la dispoziţia Justiţiei.

 „Conform deciziei de la Orăştie enunţată de preşedintele Ponta, cer

suspendarea domnilor Şova şi Hrebenciuc din PSD. Victor Ponta vrea sa

apere legea şi corectitudinea. Aceşti oameni au greşit în partid. Nu

ştiu dacă au greşit şi în faţa legii. Domnul Ponta a spus că cine va

face jocuri în PSD va fi exclus. Justiţia trebuie să arate adevărul

despre retrocedări. Şi despre Macovei. Şi despre regimul Basescu”, arată

 Sebastian Ghiță într-o declaraţie de presă.

Mogulul de la România TV mai spune că nimeni nu este mai presus de

lege şi că Viorel Hrebenciuc ”i-a atras şi pe alţi senatori într-o

situatie rea şi gravă, riscând să compromită poziţia PSD”.

**Vanghelie, obsedat că-l urmăreşte Ghiţă

**

Nu se ştie ce efect în plan juridic vor avea ultimele

interceptări telefonice făcute de DNA. Cert este că ele au băgat dihonia

 în partidul condus de Victor Ponta, în care facţiunile sunt mai

înverşunate ca niciodată una împotriva alteia.

Dovadă stă şi răbufnirea primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, la

ieşirea dintr-un restaurant unde luase masa actuala sa iubită, Oana

Niculescu Mizil, şi cu soţii Mircea şi Mihaela Geoană, la un restaurant

cu specific asiatic, din zona Floreasca.

În timp ce jurnaliştii WOWbiz.ro îi filmau pe soţii Geoană, Vanghelie

 a pornit pe urmele lor, iar la o intersecţie mai întunecată i-a ordonat

 şoferului să blocheze maşina jurnaliştilor. Nervos, edilul s-a dat jos

de pe scaunul din dreapta şi s-a dezlănţuit: “De ce ne urmăriţi, mă?

Băă, îl arestăm pe Ghiţă?!!, Bă, f…ti m..tii m..îi!? Îl arestăm pe

Ghiţă, mă? Fu..va m..ţii-n gură cu Ghiţă şi cu Ponta al vostru! Băă,

ştii ce să.. ‘m…îţi rupem picioarele, mă! Fii atent ce-ţi spun: că am

şapte maşini pe voi acum, am trimis! Dacă va mai prind o dată, va bag în

 spital!”.

Fără alte comentarii.  
